Peste 200 de sindicalişti, membri ai Cartel "ALFA", BNS, CNSRL "Frăţia", Meridiane şi CSDR vor picheta astăzi prefectura Bucureşti şi prefecturile judeţene din întreaga ţară.
Principalele nemulţumiri ale "oamenilor muncii" sunt legate de proiectul de buget pentru anul 2008 şi de rezultatul negocierilor cu patronatele şi Guvernul pe tema salariului minim.
Sindicaliştii susţin: "Forma în care a fost propus proiectul de buget pentru anul 2008 va fundamenta o politică profund antisocială.
Efecte vor fi dramatice pe termen mediu şi lung, iar salariaţii vor trebui să suporte o creştere a cheltuielilor individuale coroborată cu pierderea unor drepturi pentru care au cotizat ani de zile".
Totodată, reprezentanţii sindicaliştilor au anunţat că vor înainta prefecturilor o adresă care cuprinde toate amendamentele pe care le-au realizat la proiectul bugetului de stat pe 2008.
"Nu ne vom opri până când nu vom obţine un salariu decent şi un buget care să reflecte faptul că politicile sociale europene sunt aplicate şi lucrătorilor din România", a atras atenţia Bogdan Hossu, preşedintele Cartel "ALFA".
Acţiunea de pichetare a prefecturilor reprezintă "prima pagină a calendarului de proteste", stabilit de cele cinci confereaţii sindicale pentru perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008.
Sindicaliştii mai pregătesc, în perioada menţionată, greve de avertisment, mitinguri de protest şi ameninţă cu declanşarea grevei generale la nivel naţional.
În Capitală, pichetarea va avea loc în faţa Prefecturii municipiului, între orele 11 şi 12.