SIPEX, distribuitor de materiale de construcţii din ţara noastră, listat la Bursa de Valori Bucureşti în piaţa AeRO (simbol bursier SPX), a realizat o cifră de afaceri de 63,1 milioane de lei, similară cu aceeaşi perioadă a anului precedent, şi un profit net de 132,8 mii lei, conform unui comunicat remis redacţiei.
"În contextul unui an dificil cum este 2023, SIPEX s-a adaptat şi a reuşit să menţină echilibrul privind rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului. Atenţia deosebită a SIPEX rămâne concentrată pe menţinerea şi creşterea profitabilităţii în trimestrele următoare ale anului 2023, precum şi pe creşterea marjei brute a companiei. În plus, ne adaptăm constant la evoluţiile pieţei materialelor de construcţii şi vom acţiona cu promptitudine în faţa schimbărilor. În acest sens, estimăm că rezultatele financiare din trimestrul II vor înregistra o creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a declarat Irinel Gheorghe, CEO SIPEX"
Rezultatul net a înregistrat o diminuare urmare a creşterii cheltuielilor operaţionale, în principal, cele privind mărfurile, dar şi cele cu salarii sau utilităţi. În subsidiar, compania a majorat stocurile pe fondul creşterii nivelului de aprovizionare, aflat în strânsă legătură cu intensificarea activităţii de desfacere.
Strategia SIPEX pe termen scurt şi mediu este construită în jurul următoarelor direcţii şi se concentrează pe următoarele acţiuni: încheierea de parteneriate cu noi furnizori, ale căror produse să completeze pachetul de produse pe care SIPEX îl oferă clienţilor, ţinerea sub control a unor cheltuieli legate de activitatea zilnică a companiei, dar şi atenţia acordată vitezei de rotaţie a stocurilo, obiectivul de transfer pe Piaţa Reglementată, estimat pentru anul viitor, necesită o perioadă de pregătire, inclusiv privind raportarea rezultatelor financiare în format IFRS, demers pentru care am iniţiat deja procedurile care se impun.
SIPEX operează cu un model de afaceri integrat, organizat în 3 linii de business: vânzare şi distribuţie de materiale şi finisaje pentru construcţii, prestări servicii (consultanţă tehnică) şi vânzare de produse finite colorate. Distribuţia se realizează prin cele trei canale: retailul tradiţional - magazine de diferite dimensiuni, cu excepţia celor DIY (Do It Yourself), cu vânzare prin agenţi dedicaţi, segmentul de piaţă B2B (corporate) - societăţi de construcţii, dezvoltatori, instituţii de stat sau private, echipe de meseriaşi şi persoane fizice, care construiesc în regie proprie sau îşi renovează proprietăţile. Din 2019 compania are un canal dedicat acestui segment, www.sipexcomenzi.ro, care are scopul de a simplifica procesul de vânzare către partenerii existenţi şi de a reduce costurile operaţionale, prin oferirea unor facilităţi self-service, magazin online propriu - în curând cu aplicaţie de mobil, tabletă şi laptop. Aplicaţia va repartiza comenzile către cele mai apropiate puncte de lucru, astfel încât livrarea să se facă într-un timp cât mai scurt.742 242 662
1. Teapa
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2023, 17:55)
O alta teapa
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Varza!!! în data de 17.05.2023, 18:14)
100% Deacord!
1.2. salut (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2023, 20:15)
am participat si eu la pp, hai sa vorbim, tu de ce crezi ca e teapa?
2. POETAERO
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2023, 20:15)
cum gaseste caprioara apa rece de izvor
tot asa gasesc eu banii si in varful muntilor
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2023, 22:38)
Sipex nu e o în niciun caz o " țeapă " ! Societatea e extraordinar concepută, administratorul a fost universitar la începutul carierei, e ambițios, va scoate maximum din societate pe vremurile astea grele!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2023, 00:49)
mare tzeapa,mai ales ca majoritaru are 92% ,freeflat ul e 6%.....majoriatrului nici nu-i pasa de evolutia pretului pe bursa,de aceea cred si eu spx e teapa
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2023, 07:56)
Dacă nu citești articolul în întregime nu ai dreptul să comentezi! Ambiția majoritarului e să aducă societatea pe piața principală ceea ce înseamnă că îi pasă la maxim de evoluția acțiunilor chiar și pe AERO!