SIRIA Putin: Rusia acordă ajutor militar "doar armatei legitime a lui Assad"

Internaţional / 27 septembrie 2015

Putin: Rusia acordă ajutor militar "doar armatei legitime a lui Assad"

Sursă militară: "15 avioane cargo ruse au aterizat la baza din Latakia"

---------

Actualizare 15:18

Rusia acordă, în Siria, ajutor militar exclusiv armatei legitime a preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat liderul rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat jurnalistului american Charlie Rose, pentru posturile de televiziune CBS şi PBS, în ajunul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează agenţia de presă TASS.

"În ceea ce priveşte prezenţa noastră în Siria, aceasta se exprimă la ora actuală în livrări de arme pentru guvernul sirian, instruirea de personal, acordarea de ajutor umanitar poporului sirian", a spus Putin, subliniind că în Siria "există doar o armată legitimă: armata preşedintelui Siriei, Assad".

Vladimir Putin a subliniat că Rusia respectă Carta ONU, adică principiile de bază ale dreptului internaţional, conform căruia un ajutor sau altul, inclusiv militar, poate şi trebuie să fie acordat exclusiv guvernelor legitime, cu acordul sau la solicitarea lor, sau în urma deciziei Consiliului de Securitate al ONU. "În acest caz, avem de-a face cu o solicitare din partea guvernului sirian pentru acordarea de ajutor tehnico-militar, ceea ce Rusia face în cadrul unor contracte internaţionale absolut legale", a declarat liderul rus.

Putin a subliniat că, "în opinia unor parteneri internaţionali, forţele lui Assad luptă împotriva opoziţiei". "În realitate, armata lui Assad luptă împotriva organizaţiilor teroriste", a afirmat preşedintele Rusiei.

Liderul rus a amintit că Moscova le propune cooperare tuturor ţărilor din regiune. "Încercăm să creăm un fel de structură de coordonare. (...) Am informat în legătură cu aceasta SUA, iar John Kerry (şeful diplomaţiei americane) a avut o discuţie consistentă cu ministrul nostru al afacerilor externe, Serghei Lavrov. La rândul lor, militarii noştri discută pe marginea acestui subiect", a mai declarat preşedintele Federaţiei Ruse.

(S.A.)

-----------

Actualizare 10:52 Franţa a efectuat primele raiduri împotriva poziţiilor Statului Islamic în Siria

Franţa a efectuat primele atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic (ISIS) în Siria, în urma deciziei de a-şi extinde campania aeriană împotriva jihadiştilor din Irakul vecin, anunţă preşedinţia franceză astăzi, citată de AFP.

Atacurile au vizat ţinte identificate în timpul misiunilor de recunoaştere din ultimele două săptămâni, precizează Palatul Élysée.

Operaţiunea de "luptă împotriva ameninţării teroriste" reprezentate de ISIS a fost coordonată cu partenerii regionali, menţionează preşedinţia în comunicat.

(S.A.)

----------

Actualizare 10:15 Vladimir Putin a discutat telefonic cu regele saudit înainte de discursul său la ONU

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat ieri despre rezolvarea crizei siriene cu regele Salman al Arabiei Saudite, cu două zile înainte de intervenţia sa prevăzută la ONU, a anunţat Kremlinul, conform AFP.

Discuţia telefonică a avut loc la "iniţiativa Rusiei", a menţionat preşedinţia rusă într-un comunicat. Cei doi lideri s-au referit la "căutarea unei soluţii la situaţia din Siria şi punerea în practică a unei cooperări internaţionale eficiente pentru lupta contra Statului Islamic", a precizat aceeaşi sursă.

Vladimir Putin urmează să ia cuvântul luni în faţa Adunării Generale a ONU la New York pentru a promova planul său pentru Siria, în special pentru alcătuirea unei coaliţii lărgite, care să includă armata preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, cu scopul de a combate gruparea Statul Islamic. Putin se va întâlni în aceeaşi zi cu preşedintele american, Barack Obama, prima lor întâlnire oficială din ultimii doi ani.

(S.A.)

-----------

Cel puţin 15 avioane ruse de tip cargo transportând "echipamente şi personal" au aterizat în ultimele două săptămâni la baza militară din provincia Latakia, în vestul Siriei, a declarat ieri o sursă militară citată de AFP, conform Agerpres.

"De două săptămâni şi până sâmbătă dimineaţa, un avion cargo rus aterizează în fiecare dimineaţă la baza militară Hmeimim", situată în provincia Latakia, a afirmat sursa menţionată, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Provincia Latakia este unul din principalele fiefuri ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Potrivit sursei, "cel puţin 15 avioane de acest tip, purtând culorile drapelului rus, au transportat echipamente şi personal" la această bază situată pe aeroportul civil şi militar Bassel al-Assad, la 25 de kilometri sud de oraşul Latakia.

Avioanele sunt însoţite la aterizare şi decolare de avioane de vânătoare, "ca protecţie", a declarat sursa citată.

"Camioane de tonaj mediu vin apoi pentru descărcarea avioanelor şi transportarea încărcăturii în afara aeroportului", a adăugat aceeaşi sursă.

AFP aminteşte, în contextul acestor informaţii, că Washingtonul şi-a manifestat în ultima perioadă îngrijorarea cu privire la consolidarea prezenţei militare ruse în Siria prin trimiterea de avioane de luptă, sisteme de apărare aeriană şi echipamente moderne.

Dacă desfăşurarea rusă va fi confirmată oficial şi dacă aceasta va fi şi utilizată, ar fi primul angajament oficial al Rusiei într-un teatru de război de la intervenţia sovietică în Afganistan, în 1979.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru un occident amortit si incapabil sa inteleaga realitatea, domnul PUTIN este SOLUTIA!!!Intreg statul islamic trebuie decimat, pana la unul!!!Biserici si crestinism in toata Siria!Noua cruciada a inceput se pare de la rasarit!Noapte buna domnule OBAMA

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb