SNOWDENGATE Germania a reziliat acordurile cu SUA, Franţa şi Marea Britanie privind schimbul de date

A.S.
Internaţional / 4 august 2013

Germania a reziliat acordurile cu SUA, Franţa şi Marea Britanie privind schimbul de date

Germania a anulat acordurile privind schimbul de date cu SUA, Marea Britanie şi Franţa, încheiate în 1968, care permiteau serviciilor speciale ale acestor ţări să efectueze monitorizări pe teritoriul Germaniei, în urma scandalului de spionaj vizând un program de interceptări ale convorbirilor telefonice şi pe internet, a relatat Russia Today, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor citate, Ministerul german de Externe a trimis deja notificări în acest sens celor trei state.

"Rezilierea contractelor din cauza evenimentelor din ultimele săptămâni a devenit o consecinţă necesară şi adecvată a disputelor legate de protecţia vieţii private", a explicat ministrul german de externe Guido Westerwelle, citat de publicaţia electronică Vzgliad.

Acordurile privind schimbul de date au fost semnate de către părţi după adoptarea de către Germania în 1968 a legii privind limitarea secretului corespondenţei, precum şi al comunicaţiile poştale şi telefonice.Este vorba de aşa-numita lege G10. Aceasta lege permite serviciilor de securitate verificarea a până la 20% din astfel de comunicaţii şi conexiuni între Germania şi alte ţări.

Documentele respective permiteau în plus utilizarea datelor Biroului Federal pentru Protecţia Constituţiei sau ale Serviciului Federal de Informaţii german (BND) de către cele trei ţări.

La sfârşitul lunii iunie, mass-media germane au relatat că Agenţia de Securitate Naţională a SUA (NSA) interceptează până la 500 milioane de convorbiri telefonice şi postări pe Internet.

Toate aceste informaţii au ajuns în atenţia opiniei publice după ce, acum mai bine de o lună, fostul consultant al serviciilor secrete Edward Snowden a dezvăluit presei britanice date despre un program secret al guvernului american privind supravegherea electronică la nivel global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb