"Société Générale" SA, a doua bancă majoră din Franţa, este deschisă să facă investiţii în ţările unde este deja prezentă, conform directorului executiv al instituţiei, Frederic Oudea, citat de cotidianul financiar Investir.
"Suntem gata să profităm de oportunităţi de achiziţii în ţările unde suntem deja prezenţi şi unde am putea realiza sinergii, de exemplu în Europa Centrală şi de Est", a declarat Frederic Oudea, menţionând: "Suntem deschişi, de asemenea, oportunităţilor în domeniul private banking din Europa".
Întrebat dacă banca ar putea fi interesată de activele ce vor apărea pe piaţa din Italia după testele de stres derulate de BCE, Oudea a răspuns: "o activitate de retail banking din zona euro şi într-o ţară cu un ritm scăzut de creştere nu este prea atractivă pentru noi".
Săptămâna trecută, "Société Générale" SA a anunţat că profitul său net a crescut cu 57% în trimestrul al treilea din 2014, la 836 milioane de euro, de la 534 milioane de euro în trimestrul trei din 2013, în condiţiile în care instituţia de credit a pus deoparte mai puţine provizioane pentru credite neperformante. Analiştii aşteptau un câştig de 872 milioane de euro.