Sorin Blejnar a fost arestat preventiv

E.O.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 9 noiembrie 2016

Dan Stroe, unul dintre apropiaţii lui Blejnar, nu a fost găsit de poliţişti pentru audieri

Sorin Blejnar, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), a fost arestat preventiv, aseară, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, în 2011, în favoarea unei firme pentru ca aceasta să câştige contracte cu Fiscul. Blejnar este suspectat că a primit 20% din valoarea acestor contracte, respectiv peste 13 milioane de lei.

Magistraţii Tribunalului Prahova s-au pronunţat, aseară, după câteva ore de deliberări, şi au decis să admită propunerea de arestare preventivă formulată de DNA Ploieşti pe numele lui Sorin Blejnar.

Ordonanţa de reţinere emisă de DNA pe numele lui Sorin Blejnar expirase la ora 16.10, iar fostul şef al ANAF nu a fost prezent în sala de judecată în momentul pronunţării deciziei, potrivit reprezentanţii Tribunalului Prahova, citaţi de News.ro.

Decizia de arestare preventivă poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Luni, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Sorin Blejnar, la data faptei preşedinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, pentru trafic de influenţă.

Întrebat, la ieşirea de la DNA Ploieşti, dacă a primit bani de la patronul firmei Romsys, despre care surse apropiate anchetei susţin că l-a denunţat la DNA pe fostul şef al ANAF, Blejnar a răspuns: "Nici măcar nu-l cunosc".

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă al procurorilor, Sorin Blejnar a folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă banii primiţi mită de la o societate în favoarea căreia a intervenit pentru ca aceasta să câştige două contracte cu ANAF, susţin procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Referatul procurorilor cu propunere de arestare preventivă arată: "Din raport mai rezultă că suma de 13.172.520 lei, reprezentând un procent de 20,46% din valoarea totală achitată de ANAF, în virtutea celor două contracte, a fost redirecţionată prin conturile bancare ale unor firme folosite în efectuarea de tranzacţii de tip evazionist, în virtutea unor documente fiscale cu un conţinut nereal, scopul final al acestor procedee şi manopere fiind acela de a retrage sumele de bani în numerar, în acest sens fiind folosit un lanţ de societăţi comerciale tip fantomă, respectiv (...), toate din Bucureşti, ai căror asociaţi, de regulă, sunt cetăţeni arabi, în anumite cazuri aceştia fiind cooptaţi în firmă după data redirecţionării sau retragerii sumelor de bani în cauză".

Dan Stroe, unul dintre apropiaţii lui Sorin Blejnar, nu a fost găsit, ieri, de poliţiştii care l-au căutat la mai multe adrese pentru audieri în dosarul în care este cercetat şi fostul şef al ANAF, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Se pare că Dan Stroe a fost un caz de funcţionar atipic, conform surselor citate, care susţin că, după ce a activat în mediul privat toată viaţa sa, în 2010 a renunţat la afaceri ca să devină angajat la stat. Conform presei, numele lui Dan Stroe este legat de o serie de companii, printre care se numără Luxten România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb