Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, astăzi, într-o intervenţie video la festivitatea de deschidere a noului an universitar la UMF "Gr.T.Popa" Iaşi, că buna cooperare cu Ministerul Sănătăţii în învăţământul medical şi noua legislaţie propusă în domeniul învăţământului superior încurajează excelenţa, relatează Agerpres.
"Buna cooperare cu Ministerul Sănătăţii şi oportunitatea noii legislaţii în domeniul învăţământului superior se constituie în momente deosebite în debutul acestui an universitar. Rareori, din câte cunosc, a existat o cooperare atât de bună între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei în învăţământul medical. Aceasta este o oportunitate alături de faptul că, după cum ştim cu toţii, suntem în etapă de finalizare proiectelor România Educată, care se constituie într-o şansă pentru susţinerea acelor universităţi care, precum UMF Iaşi, încurajează învăţământul de excelenţă. De altfel, deviza UMF Iaşi este Tradiţie şi excelenţă", a afirmat Cîmpeanu.
El a evidenţiat, totodată, că "educaţia stă la baza tuturor lucrurilor". "Nici măcar sănătate nu poate fi fără o educaţie solidă. De altfel, nu poate exista nici prosperitate, nici securitate, nu pot exista lucruri fără o educaţie, motiv pentru care fiecare debut de an universitar este în egală măsură important şi emoţionant. Emoţionant nu numai pentru tinerii boboci, dar şi pentru noi, cadrele didactice", a completat ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a punctat şi prezenţa activă a UMF Iaşi în plan internaţional, remarcând dezvoltarea pe care universitatea a cunoscut-o în mandatul actualei conduceri.
"În UMF Iaşi învaţă 10.000 de studenţi. Asta înseamnă unui din şapte studenţi din România. Mă refer aici nu numai la cele şase universităţi de medicină şi farmacie, mă refer la toate universităţile care au în structura lor un domeniu medical. Aveţi 2.600 de studenţi străini. (...) Apreciez în mod deosebit colaborarea pe care Agenţia Universitară a Francofoniei o are cu UMF Iaşi, prezenţa puternică, activă şi recunoscută în plan internaţional a UMF Iaşi. Sunt lucruri pe care studenţii trebuie să le ştie încă de la început. Sunt lucruri care motivează o pregătire profesională de cea mai bună calitate din partea studenţilor, printr-o recunoaştere şi respect cuvenit acordat cadrelor didactice, într-un domeniu care întotdeauna a fost important iar acum pare a fi mai important decât oricând. Lucrul acesta se vede şi prin creşterea numărului de studenţi în domeniul medical şi prin creşterea numărului de rezidenţi în domeniul medical", a declarat ministrul.