Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu s-a prezentat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte, transmit televiziunile de ştiri.
La intrarea în sediul DNA, el a susţinut că nu ştie pentru ce a fost chemat şi nu a dorit să facă niciun fel de alt comentariu.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, este posibil ca Oprescu să fi fost chemat pentru schimbarea încadrării juridice.
Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna şapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale.