SPANIA: Deschiderea graniţelor pentru turişti exasperează populaţia supusă restricţiilor de circulaţie

J.P.
Internaţional / 24 martie 2021

Deschiderea graniţelor pentru turişti exasperează populaţia supusă restricţiilor de circulaţie

Spania îşi deschide graniţele vizitatorilor internaţionali, dar va interzice călătoriile între regiuni în timpul sărbătorilor de Paşte pentru a limita răspândirea virusului. Opinia publică este indignată de tratamentul discriminatoriu, mai ales că situaţia sanitară a ţării este în prezent mai bună decât cea a vecinilor săi, scrie publicaţia franceză Les Echos, conform G4media.

La ce foloseşte limitarea călătoriilor între regiuni, în ţară, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului dacă frontierele sunt deschise larg pentru turişti? Iritarea creşte în Spania pe măsură ce se apropie Semana Santa, Săptămâna Mare, care va fi marcată de restricţii stricte privind mobilitatea. Imaginile cu turiştii germani de pe plajele din Mallorca sau cu tinerii francezi de la petrecerile din Madrid au scandalizat opinia publică, iar guvernul lui Pedro Sanchez nu a putut până acum să ofere o explicaţie plauzibilă.

Ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, s-a limitat la a spune că numărul turiştilor rămâne scăzut şi că sosirile au loc în condiţii de securitate maximă, cu cerinţa de a prezenta un test PCR. Ea aminteşte, de asemenea, că în timpul sejururilor lor, turiştii sunt supuşi aceloraşi restricţii ca şi populaţia locală.

De la Bruxelles, Comisia Europeană a solicitat Madridului mai multă "coerenţă" în măsurile sale restrictive. "Transmiterea virusului şi riscul infectării sunt similare în cazul călătoriilor naţionale şi internaţionale, iar statele membre ar trebui să asigure coerenţa în măsurile aplicate celor două tipuri de călătorii", a reamintit Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei în domeniul justiţiei.

De ce este mai uşor să mergi de la Berlin până în Insulele Canare decât să mergi de la Madrid la Albacete, la 250 de kilometri distanţă? se întreabă spaniolii.

Apropierea Paştelui şi interdicţia de deplasare dintr-o regiune în alta pentru a merge în weekend sau pentru întâlniri cu familia creşte iritarea. Nici anunţul de marţi al Madridului că Spania va ridica restricţiile pentru sosirile din Marea Britanie începând cu 30 martie nu este privit cu ochi buni. "Această senzaţie de dublu standard este periculoasă, discreditând măsurile impuse populaţiei de către guvern şi riscând să ducă la nerespectarea lor", subliniază epidemiologul Ildefonso Hernandez.

Imaginile cu grupurile de tineri francezi care merg la Madrid în fiecare weekend pentru a se bucura de barurile şi restaurantele deschise alimentează indignarea. În mod ciudat, aceşti turişti ar fi relativ puţini, sub 8.000 în ianuarie, conform Institutului Naţional de Statistică, chiar dacă aeroportul capitalei indică 61.500 de sosiri din Franţa în cursul lunii. Dar ecoul în mass-media al zgomotului nocturn şi al petrecerilor clandestine din apartamentele închiriate prin Airbnb exasperează populaţia.

Cum se justifică restricţiile de circulaţie pentru populaţia locală dacă vizitatorilor li se permite orice? Mai ales că situaţia epidemiologică din Spania este în prezent mai bună decât cea a vecinilor săi. Incidenţa pandemiei este de 62,5 cazuri /7 zile la 100.000 de locuitori în toată Spania, în timp ce în Franţa este de 307,8 şi de 107,3 în Germania. Decalajul este şi mai accentuat în Baleare, unde rata de infectare este de numai 26,5 cazuri la 100.000 de locuitori.

Tocmai această îmbunătăţire a situaţiei sanitare a determinat Berlinul să scoată Baleare de pe lista regiunilor cu risc în urmă cu câteva zile, ridicând cererea de carantină la întoarcere. O decizie întâmpinată cu entuziasm de germani, încântaţi să poată reveni în cele din urmă la Mallorca, insula lor preferată.

Dacă sectorul turismului a aplaudat sosirea primilor turişti la Palma, weekendul trecut, imaginea este dură pentru spanioli, cărora nu li se permite să ia avionul spre Insulele Baleare sau spre Canare.

Guvernatorul regiunii Baleare, Francina Armengol, se teme de repercusiunile unei redresări precipitate a turismului. "Obiectivul nostru nu este săptămâna Paştelui, ci salvarea sezonului estival", insistă ea, concentrându-se pe paşaportul de vaccinare şi pe progresul campaniei de vaccinare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb