Spania şi-a redus deficitul la 2,4% din PIB

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 septembrie 2010

Deficitul bugetar al Spaniei s-a redus semnificativ în primele şapte luni din acest an, datorită majorării taxelor şi măsurilor dure de austeritate, a anunţat, miercuri, Ministerul de Finanţe de la Madrid, citat de AP. Deficitul guvernului central al Spaniei la sfârşitul lunii iulie era de 2,4% din PIB, la jumătate faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2009, o veste bună pentru executiv, care încearcă să evite temerile că ar putea avea nevoie de asistenţă financiară de felul celei acordate Greciei în mai, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată.

Potrivit Agerpres, datele nu includ cheltuielile guvernelor regionale, totuşi, care ar putea fi cheia pentru a ajuta guvernul să-şi îndeplinească ţinta de reducere a deficitului de la 11,2% din PIB în 2009 la 3% din PIB în 2013. Veniturile au crescut cu 10,4% până în iulie, în special datorită majorării TVA, a taxei pe bunuri şi servicii.

Fondul Monetar Internaţional a estimat că economia Spaniei se va contracta în 2010 cu 0,4% şi va creşte cu 0,6% în 2011. FMI a subliniat necesitatea ca Spania să urmeze întocmai planul de reducere a deficitului şi reformarea sistemului de pensii, precum şi eforturile de creştere a flexibilităţii pe piaţa muncii.

Guvernul spaniol a aprobat în mai un plan drastic de austeritate, prin care speră să realizeze economii în valoare de 15 miliarde de euro, în perioada 2010 - 2011. Totodată, guvernul a dat asigurări că majorarea TVA nu va avea decât repercusiuni limitate asupra veniturilor în gospodării. Conform presei spaniole, ea va duce la o creştere medie anuală de 300 - 350 euro a cheltuielilor în gospodării.

În primul trimestru al acestui an, economia Spaniei a ieşit dintr-o recesiune care a durat aproape doi ani, chiar dacă rata şomajului a trecut de 20 de procente. După ce anul trecut a înregistrat al treilea mare deficit bugetar din zona euro, costurile de creditare ale Spania au crescut, ceea ce a determinat autorităţile de la Madrid să demareze un program de austeritate ce include reducerea cu cinci procente a salariilor funcţionarilor şi majorarea TVA de la 16 la 18 procente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb