Sphera Franchise Group estimează în 2023 vânzări mai mari cu 21% faţă de 2022

D.T.
Piaţa de Capital / 27 martie 2023

Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group

Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group ("Sphera"), grup din industria de food service din România, anunţă bugetul pentru 2023 estimând vânzări în restaurante de peste 320 de milioane euro, ceea ce reprezintă o creştere de 21% faţă de 2022, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, compania se aşteaptă ca EBITDA normalizată să crească cu 58%, ajungând la 32,5 milioane euro.

"Suntem încrezători că tendinţa pozitivă pe care am observat-o în activitatea noastră în ultimul an va continua şi în 2023. Chiar dacă se preconizează o tendinţă de scădere a inflaţiei şi a creşterii preţurilor faţă de anul trecut, nu putem ignora faptul că şi acest an va fi unul provocator pentru companii şi consumatori, iar adaptarea la noile realităţi economice rămâne esenţială pentru a ne menţine competitivi şi sustenabili pe termen lung. În continuare vom pune accent pe experienţa clienţilor indiferent de canalul ales să interacţioneze cu noi, pe inovaţie la nivel de produse şi oferte şi evident pe digitalizare pentru creşterea Grupului nostru," a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Bugetul propus, cu acordul Consiliului de Administraţie, va fi supus aprobării la Adunarea Generală Anuală a acţionarilor din 27 aprilie 2023. Bugetul a fost gândit având în vedere condiţiile actualului context macroeconomic, cu o derulare normală a activităţii, o rată generală a inflaţiei de 10% şi creşterea salariului minim începând cu ianuarie 2023, precizează comunicatul.

Sphera Franchise Group plănuieşte să deschidă 10 restaurante noi anul acesta (8 unităţi KFC şi 2 unităţi Taco Bell în România) la un cost de investiţie estimat la aproximativ 6,8 milioane de euro. În plus, compania va investi 3,8 milioane euro în remodelarea restaurantelor existente şi în implementarea de soluţii digitale de comandă, cum ar fi chioşcurile digitale.

La 31 decembrie 2022, Sphera Franchise Group opera 177 de restaurante: 96 de restaurante KFC în România, 2 în Moldova şi 20 în Italia, precum şi 43 de restaurante Pizza Hut (inclusiv o subfranciză Pizza Hut Delivery), 15 restaurante Taco Bell şi un restaurant Paul. Tot atunci, Grupul avea 4.935 de angajaţi, dintre care 4.450 în România, 411 în Italia şi 74 în Republica Moldova, conform sursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb