Stâlpii eterni ai Pământului, într-o lume a captivităţii fără de sfârşit

Citind "Stâlpii pământului" şi "O lume fără sfârşit" de Ken Follet şi reamintindu-mi poveştile despre Evul Mediu ale lui Maurice Druon din "Regii blestemaţi", constat că ne-am cam întors la stilul medieval de organizare a comerţului, a religiei, a politicii şi a societăţii, în general, şi la frica iraţională care controla acea societate "întunecată". Statele suverane, naţionale, cu legi proprii, aplicate nediscriminatoriu tuturor cetăţenilor, sunt înlocuite cu ghilde (hanse, bresle, corporaţii), conduse de căte un staroste şi de consilierii săi. Suntem din nou captivi, ba chiar mai mult decât atât: frica ne face să acceptăm captivitatea, dar nu fatalist, ca strămoşii noştri temători de foamete, pandemii şi Dumnezeu, ci cu zâmbetul pe buze, ca nişte practicanţi ai filosofiei zen care au descoperit fericirea în ceaşca de capucino gratis de la biroul head-quarter-ului corporaţiei.

Luaţi câteva exemple de organizare socială supra sau parastatală după principiile corporatiste:

Ghilda bancherilor, sfântă sistemului socio-economic, pentru salvarea căreia chiar şi depozitele şi economiile populaţiei pot fi confiscate, este condusă de un staroste şi este împănată cu elite ale ghildei meşteşugarilor, ale ghildei negustorilor, ale ghildei parohiale, ale ghildei politice etc. Evident, este pusă sub controlul strict al ghildei securis­te, starostele însuşi fiindu-i vechi colaborator (notă: exemplul nu ilus­trea­ză doar situaţia din România).

Cei ce nu sunt convinşi de realitatea acestei organizări de tip "fagure de albine" sunt invitaţi să cerceteze statutul trans-partinic şi inter-arme (ghilde) al fiecăruia dintre membri în CA ai BNR şi, mai ales, provenienţa şi carierele directorilor mediani şi ale consilierilor şefimii BNR. Să se uite apoi la şefimea şi directorimea din Curtea de Conturi, ASF, Consiliul Concurenţei, Consiliul Economic şi Social etc. Vor vedea că toţi sunt rude între ei, cumetri, prieteni pe veresie sau dependenţi unii de alţii pentru diverse alte motive (inclusiv tovărăşia în serviciul credincios al fostei securităţi sau al neo-sekurităţii).

Ghildele de negustori sunt împănate cu securişti şi masoni, bazându-se pe înţelegeri orizontale - camere de comerţ bilaterale, cluburi închise şi semi-secrete de elite exclusiviste (ştiaţi că există un "club al vinului"?), consorţii semi-transparente de câştigat licitaţii sau afaceri publice directe, la adăpost de concurenţa unor nepoftiţi, totul ghidonat cu mâna de fier, cinică, a neo-sekurităţii, care face afaceri fie direct, fie prin firme acoperite.

Ghildele parohiale nu lipsesc nici ele. Dimpotrivă, când este nevoie de ele, starostele altei ghilde, aflat la ananghie sau în mare trebuinţă, se îmbrăţişează ostentativ cu mitropolitul (avansat, între timp, la gradul de ultra-fericit) şi pozează în bun creştin. Ca să nu mai vorbim despre modul în care se adună banii pentru marile proiecte arhitecturale religioase.

Deşi mulţi o să se mire sau o să suduie, trebuie să înţelegem, căci nu toţi suferim de orbire fariseică, că există şi ghilde ale magistraţilor. În afară de ong-urile militante de magistraţi activişti şi de ong-urile care au orgoliul sociopat de a crede că fac în mod glorios munca organelor de stat anti-corupţie, există CSM care, din păcate, s-a trans­format în ghilda supremă a magistraţilor. Şi nu e vorba doar de România. În Italia şi Franţa e la fel.

Există, desigur, şi ghilde ale politicienilor şi ghilde ale meşteşugarilor (tehnocraţi, birocraţi). Dar aceştia sunt mai puţin importanţi. Ei sunt instrumente sau ţapi ispăşitori.

O să râdeţi sau o să contestaţi, dar există şi menestreli - analişti, influenceri, povestaşi, PR-işti, consultanţi etc. În clasa consultanţilor organizarea pe ghilde e chiar expresă, la vedere. Aşa e cazul avocaţilor şi al practicienilor în insolvenţă, de exemplu, bresle din care face parte şi subsemnatul.

Cel mai grav este că s-au format şi accentuat bule de internet şi comunităţi de "valori" pe paginile de socializare care cultivă o incredibilă neo-xenofobie (teamă de străini). Pentru aceste ghilde nu există adevar, ci credinţe şi certitudini validate şi reconfirmate de ceilalţi membri ai ghildei (pour les connaisseurs, acesta este meta-adevărul).

Şi totul este pus sub controlul serviciilor secrete, ele însele ierarhizate şi polarizate după sferele de influenţă ale puterilor suzerane (a nu se confunda cu "suverane"; puterea suzerană este cea care are vasali, care au, la rândul lor, truditori legaţi de glie, mai numiţi şi iobagi sau serbi).

Afacerile şi schimbul de idei sunt strict controlate de acest sistem piramidal. Rentele, privilegiile şi monopolurile au redevenit modelele economice dominante la nivel global.

Priviţi cu atenţie aceste exemple de privilegii de castă:

(i) legea penală franceză, care pedepseşte cu închisoare funcţionarul vinovat de neglijenţă în serviciu, nu se aplică starostelui FMI, madame Lagarde, pentru că are o "bună reputaţie internaţională" la nivelul ghildelor bancare; în curând, tot pe baza acestei "bune reputaţii", madame Lagarde va fi şeful BCE;

(ii) legea română de organizare judiciară, care impune un concurs pentru avansarea pe postul de procuror la Parchetul General, nu se aplică în cazul doamnei Kovesi, care a fost de foarte tânără procuror general al României, neavând timp sau intenţia de a parcurge, prin concurs, toate gradele profesionale de procuror, până la vârf;

(iii) legea răspunderii magistraţilor pentru abuz de putere nu se aplică în cazul doamnei procuror Piturca, întrucât se bucură de o bună reputaţie în rândurile magistraţilor hashtagrezist.

Realitatea din romanele despre Evul Mediu este cu mult depăşită de era post-adevărului, pe care o trăim ca într-un vis lucid infinit.

Niciodată libertatea, egalitatea şi fraternitatea nu au sunat mai inadecvat. Niciodată deciziile, achiziţiile şi opţiunile politice nu au fost mai iraţionale şi mai dominate de captivitatea impusă de super-puterea economică a unui număr atât de redus de stăpâni suzerani.

Şi nu e totul - aceşti stăpâni puţini sunt atât de bogaţi, cinici şi sociopaţi încât, curând, îşi vor cumpăra chiar şi amortalitatea. Şi atunci da, vor fi Stâlpii pământului într-o Lume fără de sfârşit. O lume a lor, cu noi - captivi în ea ca într-un coşmar interminabil.

Welcome to the New Dark Middle Age, people!