Statele Unite şi China sunt aproape de un acord comercial

D.I.
Internaţional / 4 martie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Statele Unite şi China sunt aproape de un acord comercial care ar putea duce la eliminarea majorităţii tarifelor americane, dacă Beijingul îşi va respecta angajamentele, de la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la achiziţia unui volum semnificativ de produse americane, au declarat două persoane apropiate discuţiilor, relatează Bloomberg.

Oficialii chinezi au arătat clar în timpul negocierilor din ultimele săptămâni că eliminarea rapidă a tarifelor aplicate de SUA unor produse chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari este necesară pentru finalizarea unui acord, au spus persoanele.

Unul dintre subiectele aflate încă în discuţie este dacă tarifele vor fi ridicate imediat sau pe parcursul unei perioade de timp, pentru a permite SUA să monitorizeze dacă China îşi respectă obligaţiile, au spus sursele.

Statele Unite vor să păstreze ameninţarea tarifelor pentru a se asigura că China îşi va respecta obligaţiile şi să le ridice integral abia după ce Beijingul va implementa toate prevederile acordului.

În cadrul discuţiilor, SUA au solicitat Chinei să nu răspundă cu reclamaţii la Organizaţia Mondială a Comerţului ca reacţie la tarifele americane care ar putea fi impuse pentru punerea în aplicare a acordului, potrivit unei persoane apropiate negocierilor.

Oficiali din ambele ţări au spus că nu a fost stabilită încă o dată pentru un summit între preşedintele Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping.

Wall Street Journal a relatat că summitul ar putea avea loc pe 27 martie.

Planurile pentru ceremonia de semnare a acordului au fost complicate de obligaţia preşedintelui Xi de a prezida Congresul Partidului Comunis Chinez şi de vizite externe.

În cadrul acordului, China s-a oferit să reducă tarifele aplica produselor agricole, chimice, auto şi din alte industrii americane, au spus persoane apropiate situaţiei. Astfel, China ar putea, de exemplu, cumpăra gaze naturale în valoare de 18 miliarde de dolari de la compania Cheniere Energy din Houston, a spus una dintre persoane.

China s-a angajat că accelereze eliminarea prevederii ca investiţiile străine să aibă loc prin intermediul unor companii mixte formate cu firme chineze şi să reducă tarifele pentru vehiculele importate sub nivelu lactual de 15%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb