STATUL - ASPIRATOR Ce companii listate ar putea oferi cele mai mari dividende suplimentare

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 aprilie 2017

Ce companii listate ar putea oferi cele mai mari dividende suplimentare

După intenţia statului de a atrage 90% din profitul aferent anului trecut în fondul de dividende de la companiile unde este acţionar majoritar, o nouă decizie stârneşte interesul investitorilor prin prisma unor câştiguri suplimentare: distribuirea rezervelor acumulate din profiturile anilor trecuţi. Iar unele companii chiar stau pe un munte de lichidităţi.

Înainte de a vedea care sunt acţiunile care ar putea oferi cele mai mari câştiguri, dar şi companiile unde statul este tentat să bage mâna mai adânc, să trecem în revista şi riscurile unei astfel de decizii.

Vorbim despre companii din sectorul energetic care trebuie să investească permanent în întreţinerea reţelei de transport (Transelectrica, Transgaz, Conpet), în căutarea unor noi resurse (Romgaz), pentru angajarea unor investiţii în dezvoltarea capacităţilor (reactoarele 3 şi 4 la Nuclearelectrica sau proiectul BRUA de interconectare a reţelelor pentru Transgaz) sau pentru a-şi menţine sau creşte cota de piaţă (Antibiotice, IAR Braşov). Nu am inclus OIL Terminal în discuţie, din cauza pierderilor din anii anteriori, unele consistente, care trebuie, mai întâi, acoperite şi abia după aceea s-ar putea trece la dividende excepţionale.

Evident, posibilitatea ca statul să ia toţi banii din contul acestor companii este aproape nulă, indiferent cât de mare este nevoia de bani la bugetul public şi cât de nesustenabil deficitul bugetar proiectat. Am putea vedea însă nişte dividende excepţionale, în acest an (Conpet a anticipat parcă acest scenariu şi a propus în avans alocarea unei cote din rezerve pentru dividende, aşa cum Romgaz a mai făcut şi anul trecut), altfel n-ar mai fi fost necesară elaborarea unei OUG în acest sens, întrebarea de 100 de puncte fiind la ce emitenţi acţionarul majoritar va fi mai generos în pretenţii. Să vedem cum stau companiile vizate la capitolul lichidităţi.

Nuclearelectrica, ce a propus un dividend de 0,33 lei/acţiune, are lichidităţi de 1,5 miliarde lei, ceea ce i-ar permite să dea fiecărui acţionar câte 5 lei/acţiune, dacă statul ar vrea să-i ia tot cash-ul şi depozitele. Romgaz dispune de lichidităţi de 3,17 miliarde lei, adică 8,2 lei/acţiune, în plus faţă de 2,49 lei/acţiune - propunerea actuală de dividend. La Transelectrica, am avea 14,6 lei/acţiune (lichidităţi de 1,07 miliarde lei), ceea ce nu e deloc rău având în vedere pr]opunerea actuală de dividend, de 2,25 lei brut. Transgaz, cu aproape un miliard de lei în conturi la rândul său, ar da 80,6 lei/acţiune, faţă de 46,3 lei propunerea actuală. Conpet are lichidităţi de 408 milioane lei, ceea ce i-ar permite să ofere 47 lei/acţiune (16,5 lei este propunerea pentru AGA 2017), în timp ce IAR Braşov, cu cele 82 milioane lei ca lichidităţi, ar putea oferi 4,3 lei/acţiune, cu mult mai mult decât cei 0,33 lei propuşi ca dividend, în acest an.

În sfârşit, cel mai puţin spectaculos câştig l-ar oferi Antibiotice Iaşi, unde cei 671 milioane lei păstraţi pentru zile negre nu înseamnă decât 0,02 lei/acţiune (0,038 lei este dividendul propus în acest an).

Nu cred că reprezentanţii statului în AGA vor insista prea tare pe dividendele excepţionale la Nuclearlectrica, compania s-ar scufunda în datorii, în cazul în care ar trebui să susţină cu buzunarele goale investiţia în noile reactoare, indiferent de parteneriatul ales pentru asta (se mai aude ceva de chinezi?), la fel în cazul Transgaz (pe motiv de BRUA) sau Transelectrica (pe motiv de căderi tot mai dese ale reţelei, deci lipsei de investiţii).

Similar, deşi banii IAR sunt tentanţi, compania are importanţă strategică, iar la Antibiotice sumele din conturi chiar nu contează la cât de mici sunt. Nu acelaşi lucru l-aş spune despre Romgaz (banii din conturi sunt foarte mulţi, noile explorări pot aştepta, pentru că oricum nu s-au făcut descoperiri epocale în ultmii 10 ani, iar investiţia în centrala de la Iernut nu mai e atât de presantă, după liberalizarea preţului la gaze) sau Conpet (compania există practic pentru OMV-Petrom, cât timp Rompetrol Rafinare importă ţiţeiul pe mare). Asta nu înseamnă că dividendul excepţional al Nuclearlectrica n-ar putea populsa agresiv cotaţiile actuale având în vedere raportul divident excepţional potenţial/dividend propus în AGA; chiar dacă statul ia doar 10-20% din lichidităţile companiei, asta tot ar duce la dublarea/ triplarea valorii propuse ca dividend pentru 2016, ceea ce nu e deloc rău.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Speranta desarta si la CONPET!!

    SNN ar fi bine sa ajunga macar la pretul de listare!!

    Iata o decizie inspirsta a givernului Grindeanu! Ce rost are muntele de 10 miliarde de lei lichiditati ale fimelor unde statul este investitor majoritar ? in caz de nevoie tot statul le va ajuta, eventual !istand un nou pachet de actiuni! cu numai jumatate din cele 10 miliarde problemapunctuluide pensie de o mie de lei ar fi rezolvata! din pacate feudalii din firme se vor impotrivi cu incrancenare demoralizand si erodand guvernul bine orientst si. inspirat.

    1. Daca cei 671 milioane lei permit un dividend suplimentar de 0 02 lei/actiune atunci actualul dividend propus ,de 0,038 lei corespunde unui profit repartizat aproape dublu ,de cca.1,2miliarde lei ! Cam mult ,nu ?

      sunt 13,9 mil lei ca lichiditati la ATB, ceea ce corespunde la 0,02 lei/actiune in cazul distributiei (mi-au fugit ochii la cifra din tabelul care a ajutat la scrierea articolului la rubrica cu numarul total de actiuni-671 mil la Antibiotice). Scuzele de rigoare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb