Statul reprezintă o ameninţare tot mai mare pentru competitivitatea Germaniei

O analiză recentă a Institutului Economic German (IW) din Köln arată o tendinţă extrem de îngrijorătoare în ceea ce priveşte competitivitatea industriei din Germania. Mai mult, o evoluţie asemănătoare pare să se înregistreze atât la nivelul altor economii din zona euro, cât şi la nivelul unor economii emergente din Estul Europei, inclusiv ţara noastră.

Sub titlul "O comparaţie internaţională a costurilor unitare ale forţei de muncă - o povară grea asupra industriei Germaniei din 2018", disponibil pe site-ul instituţiei, economistul Christoph Schröder scrie că Germania se confruntă cu un cost unitar al forţei de muncă foarte ridicat, pe fondul creşterii accelerate din ultimii trei ani, o creştere care nu a fost compensată de creşterea productivităţii.

Faţă de media calculată la nivelul a 25 de economii europene plus Statele Unite, Canada şi Japonia, costul unitar al forţei de muncă din Germania era cu 22% mai mare, iar faţă de media zonei euro cu 18% mai mare.

După cum arată economistul german, costul unitar al forţei de muncă din România reprezenta 64% din cel al Germaniei în 2020 (vezi graficul 1).

Aceasta nu reprezintă, din păcate, un avantaj pentru economia noastră, în condiţiile în care există costuri unitare foarte apropiate în Suedia, Danemarca sau Finlanda, dar şi în Ungaria sau Polonia.

Clasamentul costurilor unitare ale forţei de muncă din 2020 este rezultatul unei dinamici îngrijorătoare a acestora în ultimele două decenii.

Cele mai mari creşteri medii anuale din perioada 1999 - 2020 s-au înregistrat în ţara noastră, de 9,8% exprimate în moneda naţională (4,3% în euro), conform estimărilor lui Christoph Schröder, pe fondul unei creşteri medii anuale de 9,5% în ultimii trei ani (vezi tabelul).

În studiul său, Christoph Schröder mai arată că "beneficiile unei infrastructuri bune pentru cercetare şi dezvoltare industrială pot fi pierdute foarte uşor", iar în prezent "Germania are costuri ridicate ale energiei în comparaţie cu alte locaţii".

O influenţă negativă asupra competitivităţii a avut-o şi "neglijarea investiţiilor publice din ultimele două decenii pentru asigurarea sustenabilităţii Germaniei", conform unei analize citate de Christoph Schröder.

Creşterea medie anuală a costului unitar al forţei de muncă din Germania a fost de 6,1% între 2018 şi 2020, în condiţiile în care productivitatea muncii a înregistrat un declin sever în acelaşi interval, până la nivelul din 2010, conform datelor oficiale ale Biroului Federal de Statistică (Destatis).

"Productivitatea din Germania, deşi peste medie, este departe de a fi suficientă pentru a compensa dezavantajul costurilor unitare ale forţei de muncă", a declarat Schröder pentru publicaţia Die Welt, care a prezentat rezultatele studiului său într-un articol recent.

Nivelul din 2020 arată că productivitatea din Danemarca este cu 74% mai mare decât aceea din sectorul industrial al Germaniei în urma comparaţiei pe baza cursului de schimb (vezi graficul 2).

Productivitatea din România se află doar la 21,4% din nivelul Germaniei, iar performanţe mai slabe se înregistrează doar în Croaţia şi Bulgaria.

Prin estimare la paritatea puterii de cumpărare, ţara noastră stă mai bine în clasamentul productivităţii, înaintea Poloniei, Portugaliei, Estoniei, Letoniei, Croaţiei şi Bulgariei, aflându-se la 44,9% din nivelul Germaniei.

"În faţa provocărilor reprezentate de schimbările structurale majore generate de digitalizare şi decarbonizare, industria Germaniei se confruntă cu necesitatea unor investiţii masive, care să asigure îmbunătăţirea competitivităţii prin costuri", este concluzia economistului de la IW.

Imaginea oferită de economistul german este completată de comentariile cititorilor pe marginea articolului din Die Welt.

"Tot mai puţini oameni din industria prelucrătoare se ocupă efectiv de producţie, pe fondul creşterii puternice a numărului angajaţilor care ocupă locuri de muncă neproductive secundare, în birocraţie sau realizarea documentaţiilor", scrie un cititor, iar altul susţine că "rămânerea în urmă a Germaniei la capitolele educaţie şi digitalizare nu suprinde pe nimeni în afară de guvernul nostru, iar problemele sunt cunoscute de mai bine de două decenii, însă au fost ignorate, aşa cum au fost ignorate majoritatea problemelor în timpul domniei lui Merkel".

"Acum nu aş sfătui nicio companie să investească în Germania, în condiţiile în care infrastructura, fizică şi digitală, precum şi structura organizaţională implică riscuri masive", subliniază un alt cititor, căruia i se răspunde cu întrebrea ironică "de ce ai mai avea nevoie de industrie atunci când eşti campion al moralităţii şi tranziţiei energetice".

Dezbaterea cititorilor privind efectele pe termen lung al scăderii competitivităţii industriei germane include şi informaţii directe referitoare la evoluţia recentă a sectorului industrial, cum ar fi creşterea dramatică a costurilor de producţie în ultimele şase luni, uneori chiar de două sau trei ori, atât pentru plastic, metale sau tehnologia de control.

În acest context, există companii care şi-au mutat o parte a procesului final de asamblare în Marea Britanie deoarece este mai ieftin decât în Germania, după cum arată un cititor, care se întreabă cum este posibil acest lucru, pe fondul existenţei taxelor vamale şi a unor costuri suplimentare specifice ţărilor care nu fac parte din UE.

În plus, "multe locuri de muncă sunt relocate în alte ţări gradual şi în tăcere", după cum se mai arată în secţiunea de comentarii din Die Welt.

Poate beneficia ţara noastră de această tendinţă? Posibil, dar nu în condiţiile actuale ale unui sistem economic sufocat de birocraţie şi incompetenţa autorităţilor şi în absenţa unor reforme structurale fundamentale.

Toate aceste disfuncţionalităţi majore, atât la nivelul economiilor dezvoltate din Europa cât şi la nivelul celor emergente, nu pot fi "reparate" cu banii din planurile naţionale de rezilienţă, deoarece natura problemei este cu totul alta.