Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat, pentru luna aprilie, cinci licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat, în cadrul cărora intenţionează să atragă de la băncile comerciale 4,5 miliarde de lei, peste nivelul prospectului din martie, de patru miliarde lei.
Prima operaţiune va fi organizată pe 1 aprilie, când MFP are în vedere vânzarea de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţa la trei ani în valoare de 900 de milioane de lei, anunţă Mediafax.
Pe 12 aprilie, ministerul intenţionează să vândă certificate de trezorerie cu scadenţa la un an de 1,3 miliarde de lei, iar în cadrul licitaţiei de pe 15 aprilie a programat atragerea a 900 de milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani.
Următoarea operaţiune va avea loc pe 22 aprilie, când MFP va scoate la vânzare obligaţiuni cu scadenţa la zece ani de 700 de milioane de lei, iar ultima licitaţie din aprilie va fi organizată pe 26 aprilie, şi va viza atragerea a 700 de milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni.