STB SA decontaminează toate vehiculele de transport în comun

C.B.
Companii / 29 februarie 2020

STB SA decontaminează toate vehiculele de transport în comun

Societatea de Transport Bucureşti începe în noaptea de sâmbătă spre duminică decontaminarea vehiculele de transport în comun şi curăţarea refugiilor.

"STB SA începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică (29.02/ 01.03.2020), decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant (dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restul - troleibuze). Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele", anunţă STB.

În paralel, tot pe timpul nopţii, STB SA a început un program de curăţare a celor 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc.

Totodată, sunt curăţaţi de vegetaţie şi vopsiţi la bază un număr de aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare.

STB SA face apel la călători să respecte eforturile angajaţilor săi şi păstreze curăţenia, atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un comportament şi spirit civic responsabile.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Vehiculele de transport in comun din toata tara ar trebui zilnic sa fie curatate si periodic decontaminate indiferent de prezenta sau absenta diferitelor epidemii.Ar trebui spalate si strazile.Cu detergent .In acest mod nu ar mai fi atata mizerie si nici atatea boli.Cei care scuipa pe strada ca niste nesimtiti ar trebui amendati,sa-i usture buzunarul daca nu au cei sapte ani de-acasa.

    1. Semenii nostri lasa gunoaie peste tot, injura si sunt agresivi, iar in mijloacele stb este raiul oamenilor strazii..care isi permit si ei orice!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb