STUDIU / ANTREPRENORII: Mai avem nevoie de 10 ani pentru dezvoltarea unui mediu antreprenorial prietenos

Ziarul BURSA #Companii / 20 septembrie 2016

Mai avem nevoie de 10 ani pentru dezvoltarea unui mediu antreprenorial prietenos

Jumătate dintre antreprenorii care au participat la Barometrul Antreprenorilor 2016 consideră că România mai are nevoie de aproximativ 10 ani pentru a dezvolta un mediu antreprenorial prietenos, iar 85% dintre aceştia spun că cifra de afaceri a companiei lor va creşte în anul 2016, iar aproape jumătate dintre ei.

Barometrul este realizat de Raiffeisen Bank după fiecare ediţie a întâlnirilor "Arena Afacerilor", eveniment organizat în principalele oraşe din ţară, participanţii fiind invitaţi să răspundă la un chestionar.

"Am organizat, în perioada mai - iunie 2016, o nouă ediţie "Arena Afacerilor' - întâlniri cu reprezentanţi ai mediului antreprenorial în care am făcut schimb de informaţii şi am încercat să înţelegem mai bine cum putem noi ca bancă să îi susţinem. Am dezbătut pe subiecte de interes şi avem certitudinea că astfel de întâlniri sunt utile şi necesare', a declarat Mihail Ion, director executiv Direcţia Corporaţii Regionale şi Sector Public, Raiffeisen Bank, potrivit Agerpres.

Din Barometru mai reiese şi faptul că un sfert (25%) dintre antreprenorii participanţi la sondaj se aşteaptă în acest an la o creştere între 10% şi 20% a cifrei lor de afaceri, iar cei mai optimişti în privinţa creşterii cifrei de afaceri sunt ieşenii (91%), urmaţi de cei din Constanţa şi Cluj (86%), cei din Timişoara (83%) şi din Piteşti (80%);

Totodată, mai mult de jumătate dintre participanţi (55%) spun că vor apela la credite bancare pentru a-şi finanţa afacerea în următoarele 12 luni, procent în scădere comparativ cu anul trecut, când 69% spuneau ca vor apela la această sursă de finanţare. În 2016, antreprenorii iau în considerare o mai mare varietate de surse de finanţare pentru afacerile lor: 21% se gândesc să acceseze fonduri europene, 3,5% au în vedere să apeleze la investitori strategici şi 5% vizează ajutoare de stat sau programe guvernamentale, iar finanţarea prin piaţa de capital nu a fost votată ca opţiune de niciunul dintre antreprenori.

La capitolul "încrederea în direcţia în care merge economia românească", 29% dintre antreprenori spun că au încredere, în scădere accentuată faţă de 2015 (56%), peste 51% se declară "oarecum încrezători", iar 18% nu cred că economia României merge în direcţia bună (anul trecut doar 4% se declarau neîncrezători). Cei mai optimişti în ceea ce priveşte evoluţia economică a României se dovedesc a fi antreprenorii din Cluj (37%), urmaţi îndeaproape de cei din Timişoara (35%) - la fel ca în 2015. La polul opus se situează antreprenorii din Piteşti (12%).

În ceea ce priveşte riscurile pentru afaceri în următoarele 6 luni, 33% dintre antreprenori sunt îngrijoraţi de situaţia economică şi politică din România, în timp ce de instabilitatea politică la nivel regional sau global sunt preocupaţi 27%. Volatilitatea pieţelor de materii prime şi a pieţelor valutare a fost considerată de 22% dintre antreprenori riscul major, în timp ce 12% au menţionat situaţia economică şi politică din UE. Este demn de remarcat că, pentru prima dată, între dificultăţile menţionate de antreprenorii romani apare recrutarea forţei de muncă, educaţia şi formarea ei.

În plus, majoritatea antreprenorilor consideră mentoratul un factor important pentru dezvoltarea mediului antreprenorial, însa doar 30% spun că mentorează antreprenori aflaţi la început de drum.

Pentru a îmbunătăţi mediul antreprenorial în România, respondenţii consideră că ar fi necesare măsuri precum scăderea impozitării muncii, asigurarea stabilităţii mediului de reglementare şi fiscalizare şi simplificarea reglementărilor referitoare la afaceri şi la stabilirea obligaţiilor fiscale.

Tototată, antreprenorii consideră că cele mai importante iniţiative pentru a promova spiritul antreprenoriatului în România, ar fi programe guvernamentale pentru start-up-uri şi programe pentru antreprenori, dezvoltarea de incubatoare/acceleratoare de afaceri/programe de accelerare; programe specifice de training pe industrii; întâlniri şi workshop-uri pentru antreprenori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb