STUDIU:  Ce aspecte iau în calcul românii când aleg să lucreze cu o bancă

S.B.
Bănci-Asigurări / 19 iulie 2021

Ce aspecte iau în calcul românii când aleg să lucreze cu o bancă

Încrederea pe care o inspiră, dobânda, comisioanele aplicate, proximitatea faţă de locuinţă şi renumele băncii reprezintă cele mai importante aspecte pe care le iau în calcul românii când aleg să lucreze cu o bancă, potrivit Studiului "Digitalizarea sistemului bancar în percepţia românilor" realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi comandat de Asociaţia Română a Băncilor.

Pentru deschiderea unui cont la o bancă, din analiza individuală a criteriilor, 82% dintre respondenţi consideră că existenţa unei sucursale în apropiere este foarte importantă şi destul de importantă, 79% apreciază ca fiind foarte şi destul de importante costurile serviciilor/produselor contractate, iar pentru 69% este foarte importantă şi destul de importantă posibilitatea de acces la servicii şi produse bancare la distanţă, prin canale digitale.

Aproximativ 71,7% dintre bărbaţi consideră foarte şi destul de importantă posibilitatea de acces la servicii şi produse bancare la distanţă, prin canale digitale. În funcţie de vârstă, tinerii cu vârsta între 18-35 de ani sunt cei mai interesaţi de posibilitatea de acces la servicii şi produse bancare la distanţă, prin canale digitale, cu o pondere de 85,3% din totalul respondenţilor la acest nivel de vârstă, şi doar 60% dintre persoanele cu vârsta între 51-65 de ani au notat ca fiind foarte important acest aspect. Recomandarea serviciilor unei bănci de către prieteni/familie este foarte importantă în proporţie de 26%, fiind cotată aproape în mod similar cu recomandarea serviciilor de către un agent (27%).

Media generală acordată de românii care utilizează produse şi servicii bancare instituţiei de credit cu care lucrează cel mai mult este 8,54, arată rezultatele Studiului "Digitalizarea sistemului bancar în percepţia românilor". 80% dintre respondenţii care utilizează produse şi servicii bancare au acordat note între 8 şi 10 băncii cu care lucrează cel mai mult. 39% dintre utilizatorii de produse şi servicii bancare s-au declarat "foarte mulţumiţi" de relaţia pe care o au cu banca cu care lucrează cel mai mult şi au acordat nota 10, 19% au notat cu 9 şi 22% cu nota 8. Relaţia clienţilor cu banca cu care lucrează cel mai mult a fost evaluată cu note de la 1, în care intră clienţii "foarte nemulţumiţi", la 10, unde clienţii s-au declarat "foarte mulţumiţi". În categoria clienţilor "foarte nemulţumiţi" intră 1% dintre respondenţi. 9% dintre clienţi au acordat nota 7, iar restul de 10% dintre respondenţi au acordat note mai mici.

62% dintre respondenţii care utilizează produse şi servicii financiare au declarat că lucrează cu o singură bancă, 29% apelează la serviciile a două instituţii de credit, 7% la trei bănci, în timp ce 2% dintre români interacţionează cu patru sau mai multe instituţii de credit. 66% dintre femei preferă să lucreze cu o singură bancă, în timp ce proporţia bărbaţilor este de 58,5%.

Peste 80% dintre respondenţii studiului şi-au exprimat acordul total privind afirmaţiile că angajaţii băncilor respectă mereu termenele privind solicitările depuse, au fost în măsură să soluţioneze toate problemele care au apărut, iar comportamentul angajaţilor băncii le inspiră încredere. Doar 1% dintre clienţi s-au aflat în dezacord total. Un procent de peste 71% dintre clienţii chestionaţi au fost de acord total cu privire la faptul că serviciile bancare pot fi accesate cu uşurinţă de pe Internet/Mobil, toate serviciile de care au nevoie sunt disponibile la aceeaşi unitate bancară şi ar recomanda serviciile băncii rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor.

La nivel national, 67% dintre români utilizează produse şi servicii bancare de orice fel. Aproximativ 79% dintre utilizatorii de produse şi servicii bancare au declarat că utilizează un cont curent (inclusiv card de salariu), 16% au un împrumut de nevoi personale, 11% au un credit imobiliar/ipotecar în derulare, 36% deţin un card de credit (card de cumpărături), iar 7% dintre respondenţi au un overdraft. La capitolul economisire, 14% dintre respondenţi au depozite bancare şi tot 14% au mizat pe conturile de economii. Un client poate utiliza simultan mai multe produse şi servicii bancare.

Sondajul de opinie a fost realizat în luna decembrie 2020 pe un eşantion de 1.479 respondenţi adulţi, dintre care 1.158 sunt utilizatori de servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 2,8%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb