STUDIU EY: Zona Euro iese din criză în 2014, însă cu sechele

F.A.
Internaţional / 13 decembrie 2013

Zona Euro va ieşi din criză anul viitor, înregistrând prima creştere economică de după 2011, dar, pe termen lung, va rămâne cu sechele mai severe decât SUA şi Marea Britanie, arată ediţia de iarnă a studiului Eurozone Forecast (EEF), întocmit de Ernst&Young (EY) şi trimis astăzi redacţiei.

Schimbările se vor manifesta prin sporirea cererii interne, ca urmare a stabilizării ratei şomajului, a continuării scăderii inflaţiei, a redresării exporturilor şi a relaxării măsurilor de austeritate, factori ce vor încuraja consumul. Totuşi, deflaţia astfel produsă va avea un impact negativ asupra creşterii economice, prin mărirea costului real al datoriilor, estimându-se menţinerea unui ritm scăzut de creştere economică, cel puţin în viitorul apropiat. În acest sens, Marie Diron, consilier economic pentru EEF, recomandă un program mai extins de reforme menite să stimuleze competitivitatea.

Studiul EEF prognozează o contracţie de 0,5% a produsului intern brut (PIB) în acest an, urmată de o creştere de 0,9% în 2014. Redresarea economică a Zonei Euro va continua să fie lentă în perioada 2015-2017, estimându-se o rată medie de creştere anuală de 1,6%. Deşi prognozele pentru regiune sunt slabe, aderarea la Zona Euro rămâne o ţintă atractivă pentru economiile din estul Europei. Letonia va deveni cel de-al optsprezecelea membru al Zonei Euro, începând cu 1 ianuarie 2014, şi este de aşteptat ca Lituania să-i urmeze în 2015.

Creşterea anuală a PIB-ului Zonei Euro în perioada 1998-2007 a înregistrat o valoare medie de 2,3%, în timp ce, în perioada 2008-2017, se estimează că aceasta se va situa în jurul valorii de 0,4%. Prognoza arată că PIB-ul Zonei Euro va depăşi cu 3% valoarea maximă înregistrată înainte de criză abia spre sfârşitul anului 2017. În contrast, este de aşteptat ca PIB-ul Marii Britanii să fie cu 8% mai mare, iar activitatea S.U.A. să depăşească nivelul atins în 2007 cu 20%.

Raportul subliniază, de asemenea, diferenţe majore în ceea ce priveşte rata şomajului, estimându-se că se vor înregistra 17 milioane de şomeri pentru perioada 2008-2017, comparativ cu doar 13 milioane în decada anterioară.

În ceea ce priveşte investiţiile în regiune, prognoza anticipează o contracţie de aproximativ 0,1% pe an pentru deceniul 2008-2017, în scădere faţă de media anuală de creştere de 3,3% înregistrată în perioada precedentă.

Prognozele şi analizele cuprinse în EEF au la bază modele ale Băncii Centrale Europene pentru economia Zonei Euro, realizate trimestrial.

Ernst&Young este una dintre cele mai mari firme din lume ce oferă servicii de audit şi asistenţă fiscală şi de afaceri către companii multinaţionale şi locale. EY are 175.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb