Peste 52% dintre oameni citesc zilnic ştiri şi informaţii de actualitate, relevă o cercetare a producătorului de telefoane mobile HTC, realizată în 10 ţări din lume, privind comportamentul utilizatorilor faţă de consumul de ştiri, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
Studiul identifică necesitatea constantă a utilizatorilor de a accesa şi "consuma" în mod constant ştiri "în porţii mici", fapt care determină o creştere a nivelului de informare în societate şi o mai bună definire a opiniilor proprii, transmite comunicatul. Astfel, 42% dintre cei 10 mii de respondenţi admit faptul că în decurs de o oră după ce se trezesc verifică ştirile, iar 38% dintre ei citesc ştiri şi cu o oră înainte de culcare.
Mai mult, consumatorii manifestă chiar o dependenţă pentru ştiri: 63% admit faptul că simt o reală nevoie să fie primii care află veşti în legătură cu subiecte de interes din toată lumea, iar 65% dintre cei chestionaţi susţin că au o viziune mai amplă şi mai bine documentată asupra ştirilor şi informaţiilor de actualitate, datorită faptului că au acces la surse şi perspective multiple de informare.
Totodată, 72% dintre participanţii la studiul HTC se declară a fi bine informaţi în legătură cu evenimentele importante la nivel mondial, datorită prevalenţei de ştiri pe multiple canale de informare.
HTC mai transmite că mulţi dintre consumatori citesc ştirile zilinice direct de pe telefonul mobil, având acces rapid la informaţie. Accesibilitatea imediată a informaţiilor a dus astfel la o diminuare a componentei de informare prin partajarea pe platforme sociale. Doar 13% dintre utilizatori publică ştiri în social media şi numai 14% apreciază ştirile de pe reţelele de socializare. Consumatorii preferă mai degrabă să partajeze ştirile locale pe platforme sociale (30%), spre deosebire de ştirile şi informaţiile din domeniul sănătăţii (9%) sau cele despre celebrităţi (4%), considerate a fi mai accesibile decât cele locale.
Tot potrivit comunicatului, informaţia şi consumul de ştiri au devenit deja parte din viaţa cotidiană a consumatorilor care, astfel, fac din ce în ce mai puţin diferenţa între o ştire tradiţională şi una publicată prin intermedul platformelor social media. Dintre consumatorii cu vârsta sub 25 de ani, de exemplu, peste 45% susţin că nu mai fac această diferenţă. Pe de altă parte, pentru consumatori, subiectul a devenit mai important decât sursa, 55% dintre cei intervievaţi declarând că sunt mai degrabă interesaţi de povestea relatată într-o ştire decât de provenienţa acesteia.
Vârsta este, de asemenea, un aspect important în comportamentul de consum al informaţiei. În acest sens, 50% dintre respondenţii la studiul HTC cu vârsta peste 55 de ani se declară loiali surselor tradiţionale de ştiri, în timp ce doar aproximativ 34% dintre cei cu vârste sub 25 de ani dovedesc aceeaşi loialitate.
Fondat în 1997, HTC Corp este un producător de dispozitive mobile. Portofoliul de produse al companiei include, în prezent, smartphone-uri şi tablete propulsate cu interfaţa grafică HTC Sense. HTC este listată la Bursa de Valori Taiwan cu indicativul 2498.