Societatea agricolă "Înfrăţirea" Ungureni, judeţul Galaţi, a beneficiat de finanţare prin Programul SAPARD, măsura 3.4 "Dez-voltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi ve-nituri alternative", pentru în-fiinţarea unei stupine. Contractul de finanţare a fost semnat cu Agenţia SAPARD în luna iulie a anului trecut cu o valoare eligibilă de 240 milioane lei.
Proiectul a constat în achiziţionarea a 45 de stupi, 45 familii de albine, 300 de rame, 10 mătci selecţionate de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură din Bucureşti precum şi echipamente pentru procesarea mierii de albine.
Investiţia a fost finalizată în prima decadă a luni decembrie 2004 şi corespunde cu cerinţele Uniunii Europene.
Totodată, societatea va putea beneficia anul acesta şi de sub-venţiile acordate de la bugetul de stat. Astfel, pentru familiile de elită şi familiile de albine de producţie, guvernul acordă o sub-venţie în valoare de 100.000 lei/familie. Pot beneficia de sub-venţie deţinătorii de familii de albine care livrează minimum 10 Kg miere pentru fiecare familie de albine.
Program finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de guvernul României, SAPARD este un program special de pre-aderare destinat sustinerii şi dez-voltării rurale. În cadrul aces-tuia, ţara noastră va primi 150 de milioane de euro anul, în perioada 2000-2006.