SUA ar putea deveni cel mai mare producător mondial de petrol

D.I
Internaţional / 19 ianuarie 2018

SUA ar putea deveni cel mai mare producător mondial de petrol

SUA sunt pe punctul de a devansa Rusia şi Arabia Saudită pentru a deveni cel mai mare producător mondial de petrol în următoarele 12 luni, potrivit ultimului raport publicat astăzi de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

În raportul IEA se precizează:"Acest an promite să fie unul record pentru SUA. O creştere fără încetare va permite SUA să ajungă la o producţie istorică de peste 10 milioane de barili pe zi, devansând Arabia Saudită şi rivalizând cu Rusia în cursul anului 2018, cu condiţia ca acordul privind limitarea producţiei convenit de statele OPEC şi non-OPEC să rămână în funcţiune".

Raportul vine într-un moment în care cotaţiile futures la petrol au atins cel mai ridicat nivel de după luna decembrie 2014. Luni cotaţiile futures la ţiţeiul Brent au urcat până la 70,37 dolari per baril, în timp ce astăzi dimineaţa cotaţiile au revenit până la 68,69 dolari per baril.

Principalul factor care a dus la creşterea preţurilor a fost acordul de limitare a producţiei convenit de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusia. Acest acord, care este preconizat să fie prelungit până la finele acestui an, este destinat diminuării supraofertei şi susţinerii preţurilor.

Însă unul din principalii beneficiari ai limitării producţiei OPEC şi Rusiei a fost petrolul de şist din SUA. Producătorii americani de petrol au profitat de revenirea preţurilor la ţiţei, care a permis multora dintre ei să redemareze operaţiunile.

Potrivit IEA, în prezent producţia de petrol a SUA este de 9,9 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani, ceea ce plasează SUA la egalitate cu Arabia Saudită, al doilea mare producător mondial de petrol după Rusia.

Raportul IEA mai susţine: "Creşterea producţiei SUA cu 600.000 de barili pe zi în 2017 a depăşit toate aşteptările, pe măsură ce industria petrolului de şist şi-a revenit, profitând de reducerile de costuri şi accelerând activităţile de foraj şi măsurile de eficientizare".

Pe ansamblu, estimările IEA privind cererea globală de petrol în 2017 şi 2018 au rămas practic nemodificate la 97,8 milioane barili pe zi respectiv 99,1 milioane barili pe zi.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă, precizează Agerpres.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb