Statele Unite au îndemnat ieri Rusia să permită unor medici "independenţi" să-l vadă "imediat" pe opozantul Aleksei Navalnîi şi au avertizat din nou că va suporta "consecinţe" dacă i se va întâmpla ceva în timpul detenţiei sale, notează AFP, citată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, a subliniat că Washingtonul i-a "comunicat" Moscovei poziţia sa "fără ambiguităţi", "public", dar şi "prin alte canale"...."Deoarece sunt responsabili de deteriorarea sănătăţii lui, îi îndemnăm să permită imediat accesul medicilor independenţi necesari".
"Fără îndoială că vor exista consecinţe" dacă i se întâmplă ceva opozantului rus aflat în detenţie, a insistat el, reiterând avertismentul adresat de Casa Albă.
Ned Price a adăugat: "Cu siguranţă, avem în vedere măsuri politice suplimentare şi nu vom ezita să recurgem la ele, dacă se dovedeşte a fi în interesul nostru şi în interesul drepturilor omului în Rusia, în legătură cu situaţia lui Aleksei Navalnîi". El a reamintit că Statele Unite au impus deja sancţiuni în martie unor responsabili ruşi în această privinţă.
Aleksei Navalnîi, se află în greva foamei, este extrem de slăbit şi îngrijit prost într-un spital pentru deţinuţii bolnavi de tuberculoză, s-au alarmat ieri avocaţii săi care au cerut transferul lui la Moscova după ce l-au vizitat.
1. Vocatia Martiriului
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2021, 17:14)
Omul si-a cautat-o. In loc sa ceara azil politic in UE a preferat sa se intoarca in Rusia unde stia bine ce-l asteapta...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2021, 17:30)
Vai de cine cade in ghiarele URSS-ului.