SUA şi Rusia anunţă un acord de pace în cazul conflictului din Siria

G.G.
Internaţional / 10 septembrie 2016

Războiul din Siria (Sursă foto: captură Youtube)

Războiul din Siria (Sursă foto: captură Youtube)

Actualizare 15:20 Uniunea Europeană salută acordul ruso-american privind Siria

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a salutat sâmbătă acordul privind criza din Siria, anunţat vineri noaptea de SUA şi Rusia, şi a cerut Naţiunilor Unite să pregătească propuneri pentru tratative despre tranziţia politică de la Damasc, transmite Reuters.

''Acordul este extrem de binevenit. Toate părţile beligerante, altele decât grupările desemnate drept organizaţii teroriste de către Consiliul de Securitate al ONU, trebuie să asigure acum implementarea sa efectivă'', a menţionat şefa diplomaţiei europene, într-un comunicat de presă.

(G.F.)

-------

Secretarul de stat John Kerry şi omologul său rus Sergei Lavrov au anunţat vineri noaptea că au încheiat o înţelegere în privinţa războiului din Siria care presupune o încetare a ostilităţilor începând din după-amiaza de luni, informează Reuters.

Şefului diplomaţiei americane a subliniat că cele două puteri speră că planul agreat va aduce pacea în Siria şi va reduce suferinţele sirienilor. Totodată, John Kerry a declarat că aranjamentul convenit va rezista doar dacă atât guvernul de la Damasc, cât şi opoziţia îşi îndeplinesc obligaţiile.

Pentru moment, a anunţat John Kerry, Statele Unite şi Rusia fac apel la toate părţile în conflict să se angajeze la o încetare a ostilităţilor începând de la apusul soarelui, în data de 12 septembrie. Astfel este posibilă trimiterea de ajutoare umanitare în zone greu accesibile, inclusiv oraşul Alep. În acest scop, toate forţele militare trebuie să se retragă de pe un drum de acces către Alep. Apoi, în termen de şapte zile, Rusia şi SUA vor stabili un centru pentru un grup comun de implementare, în vederea luptei împotriva grupărilor Stat Islamic şi al-Nusra. Forţele de opoziţie ar trebui să se distanţeze cât mai mult de aceste formaţiuni extremiste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb