Un bărbat francez a fost reţinut de poliţie în Djibouti, el fiind suspectat că ar fi fost implicat în atacul terorist din 2015 de la Charlie Hebdo, soldat cu moartea a 12 persoane, scrie The Guardian.
Peter Cherif, în vârstă de 36 de ani, cunoscut şi ca Abou Hamza, va fi transferat în Franţa pentru a fi interogat privind acuzaţiile că s-ar afla în spatele atacului de la sediul publicaţiei satirice, din Paris.
Cherif era un prieten apropiat al fraţilor Cherif şi Said Kouachi, cei care au intrat pe 7 ianuarie 2015 în birourile Charlie Hebdo şi au deschis focul asupra staff-ului în timpul unei şedinţe editoriale. Cei doi au scăpat, ucigând un poliţist în timp ce fugeau. Ei au murit într-un schimb de focuri cu poliţişti două zile mai târziu.
Vorbind despre arestarea lui Cherif, ministrul Apărării din Franţa, Florence Parly, a declarat pentru postul de radio RTL: "Ne arată că lupta anti-terorism este o acţiune de lungă durată şi că dacă perseverezi, vei obţine rezultate".
Cherif, unul dintre cei mai căutaţi suspecţi pentru acte de terorism, a fost dat dispărut din 2011. Atunci el a evadat după ce s-a predat autorităţilor franceze în Siria.
Născut în Paris, Cherif a trecut de la infracţiuni minore la jafuri armate şi a atras atenţia serviciilor secrete franceze la sfârşitul anilor 90. În această perioadă el i-a întâlnit pe fraţii Kouachi, care locuiau de asemenea în estul Parisului.
Cei trei făceau parte din reţeaua Buttes-Chaumont, numită după un parc local, care trimitea jihadişti pentru a lupta în Irak. Când poliţia a prins mai mulţi membri ai reţelei, au descoperit că Cherif plecase deja în Irak.
El a fost prins de americani în decembrie 2004 după ce s-ar fi rănit în timp ce se lupta ca parte a Al-Qaeda în Fallujah, Irak. În 2007, Cherif a evadat din închisoare şi s-a mutat în Siria.
Temându-se în 2008 că urmează să fie capturat în Siria de forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, Cherif s-a predat autorităţilor franceze. Totuşi, el a evadat din nou în 2011.
Cel mai recent, autorităţile l-au localizat ca fiind în Yemen, serviciile secrete franceze susţinând că ar fi fost invitat acolo de fraţii Kouachi pentru a se antrena privind tragerea cu arme de foc. Autorităţile franceze recunosc că nu este încă clar ce rol a jucat Cherif în atentatul de la Charlie Hebdo.
La o zi după atacul de la Charlie Hebdo, Amedy Coulibaly, un susţinător al ISIS şi membru al reţelei Buttes-Chaumont, precum şi un apropiat al fraţilor Kouachi, a împuşcat o poliţistă. A doua zi, el a luat ostatici mai multe persoane la un supermarket din sudul Parisului, ucigând patru dintre ei înainte să fie împuşcat mortal de poliţie. În total, 20 de persoane au fost ucise şi câteva zeci rănite în trei zile de atacuri teroriste la Paris în ianuarie 2015.