Taifunul Haikui a lovit Taiwanul

S.B.
Internaţional / 4 septembrie 2023

Taifunul Haikui a lovit Taiwanul

Taiwanul depune eforturi pentru a restabili alimentarea cu energie electrică a peste 30.000 de gospodării după ce taifunul Haikui s-a abătut asupra estului şi sudului insulei, în timp ce în zonele afectate s-au închis şcoli şi întreprinderi, iar companiile aeriene interne au anulat zborurile, informează news.ro.

Haikui a ajuns duminică după-amiază în sud-estul îndepărtat al Taiwanului, zonă muntoasă şi slab populată, fiind primul taifun care loveşte direct Taiwanul în ultimii patru ani. Acesta s-a deplasat apoi prin partea de sud a insulei.

Compania de stat Taipower a anunţat că Haikui a lăsat fără curent electric peste 240.000 de gospodării, dar că mai puţin de 34.000 de gospodării aşteptau încă, luni, să fie restabilit curentul electric, aproximativ jumătate dintre acestea în provincia Taitung, din estul ţării.

Provinciile şi oraşele din sudul, estul şi centrul Taiwanului au anulat cursurile şi au declarat zi liberă pentru salariaţi luni. În capitala Taipei s-au înregistrat ploi sporadice în rafale.

Departamentul de pompieri din Taiwan a raportat cinci răniţi ca urmare a taifunului, dar niciun deces. Guvernul taiwanez a declarat că peste 7.000 de persoane au fost evacuate, în special în sud şi est.

Luni, companiile aeriene taiwaneze au anulat 189 de zboruri interne, doar câteva fiind programate să aibă loc, în timp ce serviciile de feribot către insulele din jur au fost, de asemenea, suspendate. Zborurile internaţionale au fost mai puţin perturbate, doar 23 de zboruri fiind anulate, a precizat Administraţia Aeronautică Civilă.

Haikui este mult mai slab decât taifunul Saola, care a lovit sâmbătă Hong Kong şi provincia Guangdong din sudul Chinei.

Începând de luni dimineaţă, Haikui a început să intre în strâmtoarea Taiwan şi să se îndrepte spre China, a anunţat Biroul Central de Meteorologie din Taiwan. Acesta va continua să aducă ploi abundente în Taiwan până la mijlocul săptămânii.

Meteorologii chinezi au emis luni dimineaţa alerte pentru Haikui, avertizând asupra vânturilor puternice şi a valurilor mari în zona provinciilor de coastă Fujian şi Guangdong şi au cerut navelor să ia măsuri de precauţie, a anunţat presa de stat chineză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb