Târgul iconarilor fără "kitsch-uri" are loc în Capitală

Ziarul BURSA #Lifestyle / 13 septembrie 2019

Târgul iconarilor fără "kitsch-uri" are loc în Capitală

Iubitorii de artă şi tradiţii au un nou motiv de bucurie. Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, care îşi propune să redescopere şi să recupereze frumuseţea icoanei, urmărind calitatea tehnicii şi a meşteşugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale, va fi deschis de astăzi până duminică la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Conform organizatorilor, structura târgului rămâne mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând sfinţi protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinşi din cetele îngereşti, Crucea, toate zugrăvite şi închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, cruciţe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre: "Continuăm noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meşterii şi artiştii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalaţii, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creaţiile personale şi de a iniţia un nou dialog cu publicul vizitator şi fidel acţiunilor noastre de la începuturi. Participarea unor iconari demult consacraţi în cadrul târgurilor MNŢR şi prezenţi în colecţii particulare şi muzeale ca: Mihaela Bercea, Nicolae Muntean, Angela Ludoşanu, Teodora Roşca, Bogdan Herescu, Daniel Stancu, Camelia Drăgan, Radu Dincă, Oana Musceleanu, Letiţia Rotaru, Mirela Leahu, cât şi a altor iconari nou descoperiţi, asigură ca şi anii trecuţi calitatea şi valoarea viziunii lor asupra meşteşugului".

După experienţa celor trei ani de ateliere, MNŢR face şi de această dată copiilor, dar şi adulţilor invitaţia de a "descoperi cum desenau iconarii vechi izvoadele şi zugrăveau sfinţii şi îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează şi se încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră în cadrul unor întâlniri cu câţiva dintre iconarii şi crucerii al căror drum dezvăluie căutări şi reconstituiri personale ale meşteşugului Icoanei, dar şi o raportare adecvată la canon şi tradiţie".

Vizitatorii vor găsi de asemenea şi ceaiuri de leac, cozonaci, dulceţuri, zacuscă, miere şi prăjituri de casă, albume, cărţi poştale, scrieri şi ziceri ţărăneşti, caiete de meşteri, cataloage de expoziţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb