Tehnologie care stinge incendiile de vegetaţie în mai puţin de o oră, lansată în Australia

A.P.
Internaţional / 15 septembrie 2020

Tehnologie care stinge incendiile de vegetaţie în mai puţin de o oră, lansată în Australia

Un plan ambiţios de monitorizare şi stingere a incendiilor de vegetaţie periculoase din orice zonă din Australia în decurs de o oră, până în anul 2025, cu ajutorul dronelor, a tehnologiei satelitare şi a inteligenţei artificiale, a fost lansat marţi în capitala Canberra, relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Schiţa proiectului intitulat "Fire Shield Mission" a fost prezentată de organizaţia australiană nonprofit Minderoo Foundation, alături de ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Australia, Karen Andrews.

Planul, considerat de grup o realizare deosebită pentru Australia, se va baza pe cea mai nouă tehnologie de teledetecţie pentru a depista şi răspunde rapid la incendiile de vegetaţie.

"Ştim că fiecare minut câştigat în detectarea unui incendiu îmbunătăţeşte eficacitatea răspunsului şi reduce potenţialul distructiv al incendiului, aşadar există o oportunitate imensă de a aplica noile tehnologii pentru această provocare", a declarat liderul de proiect, Adrian Turner, citat într-un comunicat.

Conform planului, inteligenţa artificială şi sistemul de învăţare automată vor fi utilizate pentru a identifica flăcările periculoase, iar dronele şi vehiculele autonome vor ajuta la stingerea acestora.

"Această lucrare importantă are un potenţial revoluţionar pentru Australia. Evidenţiază puterea colaborării şi ceea ce poate fi realizat printr-o viziune îndrăzneaţă", a spus Andrews.

Fundaţia colaborează cu peste cincizeci de parteneri din întreaga comunitate, servicii de urgenţă, industrie, guvern şi cercetare la crearea proiectului şi începerea implementării planului.

Până în prezent, fundaţia a strâns 50 de milioane de dolari australieni (37 de milioane de dolari americani) pentru acest program şi îşi propune să atragă finanţare în numerar şi echipamente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.

Incendiile de vegetaţie care au devastat zone din Australia în 2019-2020 au provocat decesul a 33 de persoane şi numeroase animale, au distrus peste 3.000 de locuinţe şi au mistuit peste 17 milioane de hectare de teren.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb