TEMELE MEREU UITATE ALE ANILOR ELECTORALI: Poziţia României în UE şi motivele pentru care trebuie nu doar să râmână acolo, ci şi să creeze plusvaloare democratică (I)

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie

Poziţia României în UE şi motivele pentru care trebuie nu doar să râmână acolo, ci şi să creeze plusvaloare democratică (I)
Gheorghe Piperea

1. Centralizarea excesivă a puterii birocratice determină alunecarea administraţiei UE către o nouă formă de nomenclatură, ba chiar transformarea UE într-o Uniune Sovietică. Această tendinţă este contrară ambelor Tratate (TUE şi TFUE).

Comptenţele exclusive ale UE sunt excepţionale. De asemenea, competenţele partajate cu statele membre sunt condiţionate şi rare. În lipsa unei atribuiri exprese prin tratate în favoarea UE, orice altă competenţă aparţine statelor membre (principiul atribuirii). În domeniile partajate, UE nu intervine decât în măsura în care acţiunea este de amploare mare şi poate fi mai bine gestionată la nivelul Uniunii (principiul subsidiarităţii). De asemenea, acţiunea sau intervenţia Uniunii nu poate depăşi ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul proporţionalităţii).

Tendinţa ultimilor 23 de ani a fost ca Executivul Uniunii şi birocraţia UE să acapareze şi să uzurpe puteri pe care nu le au conform Tratatelor, golind de conţinut cele trei principii mai sus enunţate. Exemplele sunt numeroase: în domeniul combaterii terorismului, în domeniul bancar, în domeniul fiscal-bugetar, în domeniul sanitary-pandemic, în domeniul energetic, în domeniul alimentar, în domeniul militar-geopolitic.

Obiectivele Uniunii se realizează, în principal, de către Statele membre, potrivit sistemelor politice, administrative şi sociale naţionale. Tratatele şi Dreptul Uniunii Europene se aplică, în mod direct şi primordial, de către parlamentele, guvernele şi sistemele judiciare naţionale.

Din acest punct de vedere este de o crucială importanţă revizuirea atitudinii şi comportamentului instituţiilor democratice naţionale, în special a Parlamentului naţional, în chestiunea fluxului continuu şi excesiv de reglementări, recomandări, decizii, luări de măsuri etc. ce vin de la Ununie, întrucât mai ales Parlamentul naţional are competenţe de a se pronunţa, inclusiv prin avize negative, asupra tuturor acestor proiecte şi acţiuni ale Uniunii, din perspectiva principiului atribuirii, subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

În mod special este necesară alimentarea cu resurse umane şi materiale şi întărirea aparatului administrativ de pe lângă Parlamentul naţional, dedicat procesului şi fluxului legislativ UE.

Centralismul din ce în ce mai accentuat al procesului legislativ şi decizional al Uniunii nu doar că are accente vădit totalitare, dar este şi de natură a încălca art. 1 din TUE, conform căruia în cadrul Uniunii "deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenţei şi cât mai aproape cu putinţă de cetăţeni".

Mai mult chiar, art. 10 alin.1 din TUE dispune că funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative.

Dacă parlamentele naţionale (încă mai) sunt organe reprezentative, alese, executivul UE şi birocraţia aferentă nu sunt alese şi nici mandatate de popor şi, în plus, sunt imune la răspundere, din punct de vedere juridic, etic şi politic.

Orice elită auto-mandatată are tendinţa de a se confunda cu statul, de a se perpetua pe funcţie şi de a abuza de puterea obţinută prin viclenie şi pervertire. Pentru a-şi justifica existenţa, elita auto-mandatată va fabrica motive pentru a căpăta din ce în ce mai multe puteri.

Or, puterea absolută corupe absolut.

Notă: UE a cumpărat, prin "negocieri" prin sms, seruri de "imunizare" de peste 78 miliarde euro.

Inutil şi nociv. Mai mult, a determinat Statele membre să cheltuiască sau să piardă peste 5.000 de miliarde de euro, în "lupta" contra plandemiei (n.r. expresia autorului pentru pandemie). Ca să atenueze consecinţele dezastruoase ale unei asemenea decizii, Comisia Europeană a promis un program financiar de sprijin de cca 750 miliarde euro, de implementat prin aşa-numitele PNRR, adică nişte surogate de planuri de evitare a falimentului de stat, cauzat de aruncarea pe fereastră a celor 5.000 de miliarde de euro. Ironic, banii mai sunt şi condiţionaţi de "reforme" care vor păgubi şi mai mult statele membre şi vor sărăci şi mai mult populaţia. Numai România trebuie să cheltuie, până în 2050, peste 1.900 de miliarde de euro cu grindilul vieţii...

În UE există peste 140 de milioane de săraci.

Instituţiile UE pot fi date în judecată dacă încalcă Tratatele.

2. Fără a avea suport în Tratate sau mandat de la popor, instituţiile executive şi birocratice ale Uniunii Europene au recurs mult prea frecvent în ultimii 15 ani la (sub)mandatarea puterii de a scrie politici publice, proiecte de reglementări, recomandări şi luări de măsuri, către "experţi" sau consultanţi privaţi, dar mai ales către organizaţii non-guvernamentale care au o altă agendă decât populaţia. Chiar şi executarea reglementărilor şi, uneori, judecata disputelor sunt externalizate experţilor şi organizaţiilor non-guvernamentale.

De exemplu, România a fost ţinută sub monitorizare strictă pe domeniul justiţiei cu zece ani mai mult decât era prevăzut în Actul de aderare, printr-un mecanism de "cooperare şi verificare" menţinut în viaţă, ilegal, de experţii români şi străini şi de organizaţiile non-guvernamentale care l-au exploatat politic şi ideologic.

De asemenea, la nivel european, politicile publice din pandemie şi, respectiv, planul net zero pentru 2050 au fost scrise de consultanţi, plătiţi din bani publici, dar cu ţintă diferită şi chiar contrară nevoilor reale şi naturale ale populaţiei.

Cele mai grave exemple sunt, însă, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi programele de coeziune.

Reglementările recente ale UE nu sunt concepute de exponenţii executivului european sau de euro-parlamentari, ci de experţi, consultanţi, asociaţii şi fundaţii, organizaţii globale etc. Funcţiile esenţiale ale statului au fost "externalizate".

Nu se poate spune că o asemenea cutumă patologică reflectă un mod funcţional şi coerent de existenţă a statului de drept şi a domniei legii (rule of law). Este, mai degrabă, domnia prin lege (rule by law).

Şi mai gravă este pandemia de conflicte de interese în care se află experţii, consultanţii sau ONG-urile care scriu aceste programe şi care, ulterior, le pun în practică prin contracte care le creează lor înşişi masive de lichidităţi din bani public. În plus, autorii acestor programe sunt, în acelaşi timp, stipendiaţi sau sponsorizaţi de corporaţiile care câştigă cel mai mult din implementarea lor.

De altfel, revelatorul problemei sistemice al acestui tip de comerţ cu indulgenţe este aşa-numitul mecanism al uşii rotative (revolving door), care înseamnă recrutarea din zona "privată" a cadrelor înalte ale birocraţiei şi invers, premierea foştilor demnitari sau înalţi funcţionari publici cu slujbe foarte bine plătite în zonele "private", într-un melanj public - privat care aminteşte de organizarea sovietică sau fascistă a unor state europene din secolul trecut.

Notă: lumea actuală nu este condusă decât teoretic de politicieni aleşi. În realitate, treburile publice sunt ghidonate de neo-feudalii economiei şi executare de experţi, consultanţi, ONG - uri militante şi elite auto-mandatate, care nu sunt alese de nimeni şi, deci, nu sunt trase la răspundere de nimeni. Caracterul patologic ale acestor elite negative şi auto-mandatate a fost reliefat de sociologul italian Vilfredo Pareto, dar şi de Mihai Eminescu (în scrierile sale politice). Pur şi simplu, aceste elite constituie un stat paralel, susţinut din umbră de un stat abscons, al serviciilor secrete, interesate în stabilitate şi status quo. Consecinţele faptelor acestor exponenţi ai statului paralel sunt din ce în ce mai falimentare şi ne duc către un război planetar perpetuu. În mod normal şi democratic, politicienii ar trebui să conducă lumea, pentru că ei pot fi aleşi şi revocaţi de popor şi, în caz de nevoie, pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor care cauzează suferinţe şi prejudicii omului de rând, obişnuit.

Politicile publice greşite şi experimentele medicale şi psihosociale ratate, din pandemie, din criza energetică şi din război, au probat că soluţia unei autorităţi centrale sau globale, impuse de entităţi sectare, de tip neo-feudal, este greşită şi periculoasă pentru democraţie şi pentru statul de drept.

Impostura, conflictele de interese, corupţia, remodelarea lumii pentru a o face "mai bună", adică mai aptă a se supune şi a consolida averile neo-feudale cărora politicile publice şi exponenţii acestora li se supun, sunt "defecte de exploatare" a instrumentelor democratice, care pot şi trebuie reparate în noua configuraţie, majoritar suveranistă, a Parlamentului European.

Puterea economică neutralizează cele trei puteri în stat. De aceea, este necesară reglementarea şi limitarea acesteia prin Tratate şi Constituţie. De asemenea, este necesară urgentarea şi generalizarea impozitării echitabile a plusvalorii acolo unde se produce, în special în cazul corporaţiilor multinaţionale.

Comportamentul din ultimii 15 ani al executivului şi birocraţiei europene a dus la neutralizarea unor mituri: economia de piaţă şi societatea de consum, care sunt în mod curent descurajate, în favoarea unor concepte - mutant, cum ar fi "economia verde", sustenabilitatea, "economia de dezastru" sau "economia de război".

Ca şi la nivel global, şi în UE s-au creat monopoluri, rente şi privilegii, precum şi campioni economici prea mari pentru a fi lăsaţi să falimenteze. Cel mai grav este că locul gol lăsat de antreprenori şi competiţie a revelat o lipsă artificială a opţiunii pentru bunuri diverse şi calitative, cu efect TINA (there is no alternative, nu există alternativă). Agenţi economici globali, pur şi simplu, nu mai pot fi evitaţi. Este valabil chiar şi în cazul educaţiei, sănătăţii, mijloacelor de informare şi culturii, care nu ar trebui să fie orientate exclusiv către profit, ci către utilitatea lor socială şi istorică.

Pe de altă parte, consumatorii sunt descurajaţi să consume, sub diverse pretexte, cum ar fi distanţarea socială, reducerea emisiilor de carbon, reducerea consumului de energie pentru a sancţiona economic inamici militari etc.

De la opţiunea liberă şi practic infinită a consumatorului european al anilor 2000, s-a trecut forţat, pe motive ideologice, nenaturale, la "alegeri" impuse, sub pretextul crizelor. Acest gen de "libertate" a opţiunii se manifestă pe multiple planuri: sanitar, alimentar, climatic, geopolitic şi militar, educaţional şi chiar cultural.

Trăim epoca în care omul obişnuit trebuie să îşi aleagă tabăra în care să lupte pentru a supravieţui.

În ciuda culturii diversităţii, a "trezirii" şi a anulării culturii, sistemul politic unional - european, care se revendică drept parte a "ordinii mondiale liberale bazate pe reguli", este de un maniheism leninist: cine nu este cu noi este împotriva noastră.

Supra-îndatorarea şi captivitatea prin creditare a consumatorilor completează tabloul societăţii europene post-pandemice, din care lipsesc economia de piaţă şi democraţia consumului.

(Va urma)

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. ma spart naratiunea asta “democrata”…

    doar ca ne facem ca nu vedem democratia cu “demo” lei ei…, 

    rata de saratie creste; rata de desproprietarire creste; rata de financiarizare si complexitati financiare cresc; rata de coruptie mascata sau pe fata creste; rata de monopolizare creste… 

    s c c r e t 

    Cum pot unele tari ”democrate”sa refuze preluarea hotilor,care au furat si condamnati in Romania si se ascund in tara lor?Poate pe principiul,”daca ai furat noi te protejam sa cheltui bani la noi”.

    Articolul, pe scurt, conține o serie de afirmații și opinii critice cu privire la Uniunea Europeană (UE) și modul în care funcționează instituțiile sale. Criticile includ aspecte legate de centralizarea puterii birocratice, lipsa de transparență, abuzurile de putere, externalizarea deciziilor politice și conflictele de interese.

    În primul paragraf, se face referire la o posibilă transformare a UE într-o "Uniune Sovietică", sugerând o centralizare excesivă a puterii birocratice. Se atrage atenția că această centralizare contravine principiilor fundamentale ale Tratatelor UE, inclusiv subsidiaritatea și proporționalitatea. 

    În continuare, se subliniază că obiectivele UE ar trebui să fie realizate în principal de către statele membre, iar rolul instituțiilor europene ar trebui să fie limitat la domenii în care acțiunea la nivelul Uniunii este mai eficientă decât la nivel național. 

    Articolul continuă cu critici la adresa modului în care politici publice și reglementări sunt elaborate și implementate în UE. Se susține că, în multe cazuri, deciziile sunt luate sau influențate de experți, consultanți și organizații non-guvernamentale, fără un mandat adecvat sau transparență. 

    De asemenea, se menționează că unele politici, cum ar fi cele legate de pandemie sau de planul net zero pentru 2050, sunt formulate în detrimentul intereselor reale ale populației și în beneficiul unor agende sau grupuri de interese particulare. 

    În plus, se critică existența unor conflicte de interese și a unei "pandemii" de astfel de conflicte, cu experții, consultanții și organizațiile implicate în elaborarea și implementarea politicilor fiind beneficiarii acestora. 

    În final, se atrage atenția asupra problemelor legate de supraîndatorarea și captivitatea prin creditare a consumatorilor în societatea europeană post-pandemică, sugerând că economia de piață și democrația consumului lipsesc în această nouă realitate. 

    În ansamblu, articolul reflectă o perspectivă critică și preocupări legate de modul în care UE funcționează și de influența pe care o exercită asupra statelor membre și cetățenilor europeni. 

    1. Și, ce ai vrut sa zici? să ne repeți articolul!?

    NU exista separarea puterilor legislativ de executiv de jure si de facto, la nivel de UE, pe scurt dictatura tehnocratilor, de la dictatura comisarilor la cea a expertilor si a consulantilor.

    Trebuie spus inca de la inceput .Niciuna dintre natiunile Europei nu poate rezista de una singura in acest context mondial . UE nu face altceva decit sa preia de la natiunile componente o parte din deciziile comune ce sunt obligatorii de luat in anumite situatii si incearca sa formeze un intreg atunci cind se face referire la legislatie si la conceptele militare ce nu pot fi diferit abordate .Comparatiile stupide cu URSS si altele asemenea sunt doar propaganda comunista .Decizia trebuie sa fie rapida si ea trebuie sa aiba in spate cunosterea ceea ce nu este mereu la indemina conducatorilor natiunilor care fac parte din UE.Ar trebui doar sa ne bucuram si sa nu condamnam prosteste binele absolut ce rezida din aceste decizii europene votate cu unanimitate .

    Noi ca si public elector nu stim mecanismele de functioanre ale EU ,dar simtim ca unele decizii sunt alaturi cu obiectivele declarate si cu fundamentul pe care s a construit EU . Exact modul de alocare a pozitiilor cele mai importante pentru avansul Uniunii Europene sunt desemnate printr un algoritm care tine cont de diversitate ,de gen etc dar nu de statura politica ..competenta sau experienta in domeniul alocat ! Si asta e foarte grav ,deja vedem ca EU a pierdut enorm din influenta politica si economica pe care o avea ,pare infiltarta si secata de continut de forte exterioare ,de cabinete de lobby ,de un fel de patronaj de catre altii ... Pai ideea e ca EU trebuie sa asigure avansul civilizatiei ,al democratiei si al bunastarii celor aprox 500 mil de persoane ,nu sa devina o simpla unealta care sa fie folosita in detrimentul fundamentelor politice ale EU,nu sa semneze in alb la politicile contrare intereselor economice de termen lung ale tarilor europene ! Si e foarte grava aceasta ceata care ascunde modul de functionare al EU si obtureaza vederea dinspre electoratul simplu : ca noi nu stim ce (si daca ) politici de baza propun diferitele blocuri politice din PE ,ca sa nu mai i zic de aparenta ca PE nu au nici un cuvint in decizia asupra bratului executiv . Suntem in situatia din piesa lui Caragiale ,abia acum are sens aceasta piesa pentru noi ! Dar noi cu cine votam ?! Europarlamentarii actuali romani vin sa critice diferite decizii PE in tara ,dar ei trebuie sa amendeze prin motiuni mecanismele politice de la Brussels ,noi aici nu putem face nimic in sensul asta .

    1. nu intelegi mai nimic . mai bine ai renuta sa bati sampul

    Romania o tara jefuita de resurse, fara industrie, falimentata de politicieni slugi si care traieste pe datorie. Nici macar in Schengen nu ne-au acceptat desi este un drept al Romaniei.

    Agricultura falimentata pentru Ucraina la ordinele UE, in 2-3 va fi o saracie lucie. 

    O buna parte din banii romanilor in loc sa intre in sanatate, educatie sunt bagati pentru Ucraina. 

    Degeaba incearca propaganda sa ne arata cat de bine o ducem in UE, oamenii simplii vad facturile preturile la alimente care au explodat, nu vor mai putea ascunde. 

    Peste jumatate din venituri ti le ia statul, iar din banii astia, ca si cetatean nu beneficiezi aproape de nimic! in spital, dupa ce ai cotizat o viata intreaga, in loc sa beneficiezi de conditii decente, curatenie, esti tratat in bataie de joc si de multe ori trebuie sa vii cu medicamente de acasa!! Poate pentru uniii UE a adus un plus venit, propagandistii traiesc bine, dar ca si tara nu a adus decat saracie si datorie. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb