Zvonurile privând vânzarea producătorului de lactate "Albalact" Alba Iulia (simbol ALBZ) a pus paie pe foc în scandalul dintre Raul Petru Ciurtin, care controlează compania, şi Petre-Gavril Leontin, un acţionar minoritar, care revendică jumătate din titlurile deţinute de familia Ciurtin, pe fondul unui contract de asociere încheiat în anul 1999.
Directorul "Albalact" a acţionat în instanţă, formulând o cerere de chemare în judecată a lui Leontin, prin care solicită Judecătoriei Alba Iulia să constate încetarea contractului de asociere din mai 1999, potrivit unui comunicat remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
Petre-Gavril Leontin, care deţine circa 1% din capitalul "Albalact", se opune categoric intenţiilor de vânzare a companiei Albalact, după ce a aflat că familia Ciurtin poartă negocieri intense cu investitori străini pentru a vinde societatea.
În prezent, "Albalact" Alba Iulia este unul dintre cei mai mari emitenţi de pe piaţa Rasdaq, având o capitalizare de circa 63 de milioa-ne de euro.
Piaţa lactatelor, estimată la circa 1,1 miliarde de euro, a fost în ultimii ani una dintre cele mai active din industria alimentară din punctul de vedere al tranzacţiilor care au avut loc, a căror valoare cumulată a fost de circa 100 de milioane de euro.