TERMEN STABILIT DE ZONA EURO Grecia trebuie să-şi prezinte reformele îmbunătăţite în şase zile lucrătoare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie 2015

Grecia trebuie să-şi prezinte reformele îmbunătăţite în şase zile lucrătoare

Zona euro le-a dat termen autorităţilor de la Atena să prezinte în şase zile lucrătoare reformele economice îmbunătăţite, pentru ca miniştrii de finanţe din regiune să poată analiza acordarea fondurilor de urgenţă necesare evitării intrării în incapacitate de plată a Greciei, după ce această ţară a plătit, ieri, o datorie către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Autorităţile de la Atena au solicitat miercuri seara fonduri europene de urgenţă, dar au fost informate că mai întâi trebuie să prezinte lista de reforme care să asigure sustenabilitatea finanţelor publice, spun surse oficiale europene citate de presa străină.

"Partea elenă a explicat că situaţia lichidităţilor se înrăutăţeşte foarte mult şi a făcut apel la deblocarea unui sprijin financiar urgent, înainte de reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro, din 24 aprilie", a declarat o sursă, adăugând că nimeni nu ştie cum poate fi făcut acest lucru, respectiv că nu există disponibilitate pentru acordarea de sprijin înainte ca Atena să demonstreze un progres în programul de reforme.

Premierul elen Alexis Tsipras nu vrea să accepte reformele din sistemul de pensii şi piaţa muncii, convenite de predecesorul său. Însă, creditorii Greciei - zona euro şi FMI - se folosesc de avantajul oferit de deficitul de lichidităţi al Greciei ca să facă presiuni pentru aplicarea reformelor respective.

"În mod evident, va fi binevenit tot ceea ce se va întâmpla înainte de 24 aprilie pentru încheierea unui acord", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Autorităţile de la Atena au prezentat săptămâna trecută o listă de reforme, dar oficialii zonei euro au spus că lipsesc detaliile şi analiza implicaţiilor financiare ale acestora.

Oficialii europeni susţin că încrederea în Atena este atât de scăzută încât doresc ca propunerile Greciei să nu fie doar nişte promisiuni, ci să fie aprobate de Parlament, ca să poată debloca noi fonduri.

Ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis, aflat ieri la Paris, a acuzat zona euro că administrează "un medicament toxic" ţării sale, pe care o lasă fără lichidităţi.

Grecia a rambursat ieri către FMI o tranşă de 450 de milioane de euro. Un oficial grec a declarat, marţi, că Grecia nu va mai putea plăti o tranşă scadentă în luna mai către FMI, dacă nu va reuşi să-i convingă pe oficialii din zona euro să deblocheze noi fonduri. Guvernul de la Atena ar trebui să ramburseze Fondului 950 de milioane de euro luna viitoare.

Conform unor surse citate de Bloomberg, Banca Centrală Europeană (BCE) a aprobat creşterea cu 1,2 miliarde de euro a fondurilor de urgenţă disponibile pentru instituţiile de credit din Grecia. Potrivit surselor, consiliul guvernatorilor BCE a decis ieri, în cadrul unei teleconferinţe, să majoreze la 73,2 miliarde euro plafonul programului de finanţare ELA (Emergency Liquidity Assistance) furnizat de banca centrală a Greciei.

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să facă vreun comentariu în acest sens.

BCE analizează săptămânal facilitatea ELA ca să prevină finanţarea băncilor elene de la stat. Miercurea trecută, BCE a aprobat majorarea programului ELA cu 700 de milioane de euro, la circa 72 de miliarde de euro.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb