Tesla se pregăteşte să concureze cu Uber, Elon Musk promiţând un serviciu de transport autonom în acest an, precizează Bogdan Maioreanu, analist eTorro, într-un comunicat transmis redacţiei.
Conform acestuia, ambii giganţi au lucrat la agenda lor privind conducerea autonomă, deşi au abordări diferite. În timp ce Tesla îşi construieşte propria flotă de robotaxi, având vehiculele sale drept platformă, Uber se grăbeşte să preia serviciile de comercializare pentru companiile care deţin flote de vehicule autonome.
În ultimul său raport privind rezultatele financiare, Uber a menţionat de mai multe ori vehiculele autonome (AV). Punctul cheie pentru Uber a fost că, în timp ce tehnologia AV avansează, aducerea acesteia pe piaţa va dura mult mai mult. De aici şi convingerea că Uber va fi partenerul indispensabil de lansare pe piaţă pentru jucătorii AV. Compania este pregătită să construiască parteneriate tehnice şi apoi să discute cu companiile AV despre asigurarea fluxului de clienţi, pe măsură ce platformele de producţie ale acestora se pregătesc să facă saltul necesar pentru următoarea generaţie de vehicule care se conduc singure.
Există o schimbare subtilă în modul de operare al Uber atunci când vine vorba de conducerea autonomă. Compania investeşte în aprovizionarea flotei. Aceasta este o investiţie pe care Uber o face de mult timp, deoarece aceste flote AV reprezintă acum aproximativ 15% din inventarul companiei. Iar investiţiile vor continua, deoarece Uber caută să achiziţioneze şi depozite cu electrificarea necesară pentru încărcarea flotelor, precizează analistul în comunicat.
Uber încearcă astfel să construiască o bază de aprovizionare care să corespundă cererii variabile. În prezentarea sa către investitori, compania a menţionat că această cerere variabilă este diferită de la oraş la oraş, dar a promis că vom vedea "magia Uber în acţiune în Austin, peste o lună".
Austin a fost, de asemenea, menţionat de Elon Musk în convorbirea sa privind câştigurile de săptămâna trecută, capitala Texasului urmând să vadă o lansare iniţială a autopilotului Tesla Full Self-Driving nesupravegheat în iunie şi se aşteaptă ca statul California, precum şi alte state să urmeze. Dar declaraţiile Uber fac ca Tesla să pară în întârziere cu dezvoltarea robotaxi AV.
Lyft, principalul concurent la ora actuală al Uber în SUA, a anunţat un plan de a oferi robotaxi complet autonome în aplicaţia sa "cât mai curând în 2026". Într-o postare pe X, directorul executiv David Risher a scris că societatea va colabora cu conglomeratul japonez Marubeni pentru a aduce vehiculele autonome în aplicaţia Lyft. Vehiculele vor dispune de tehnologie de la Mobileye, prin intermediul unui parteneriat pe care Lyft l-a anunţat la sfârşitul anului trecut.
Investitorii sunt împărţiţi când vine vorba de evaluarea modului în care tranziţia pieţei de la actuala flotă la vehiculele autonome va schimba modelele de afaceri ale Uber, Lyft, dar şi Tesla. Unii investitori ar putea considera că această piaţă AV va aparţine primei companii care va oferi servicii şi se pare că prin parteneriatele sale cu Waymo, WeRide şi Pony AI, Uber ar putea fi aceea. Alţii văd în Tesla o propunere mai eficientă din punct de vedere comercial. Există, de asemenea, discuţii despre cât de scumpe sunt sistemele necesare pentru conducerea autonomă şi cum ar trebui reduse costurile pentru a le face eficiente.
Tesla şi Uber s-ar putea să se fi înscris pe un curs de coliziune, deoarece ambele se pregătesc să ofere servicii de ridesharing, ambele începând în Austin, Texas, care şi-a oferit străzile pentru companiile AV pentru a-şi testa vehiculele.
Cu toate acestea, Uber a menţionat Tesla ca un posibil partener în acest nou demers şi va trebui să vedem şi cum se poziţionează Tesla în raport cu modelul de afaceri al Uber după ce Robotaxi-ul său trece de la concept la realitate, se mai menţionează în comunicat.
Opinia Cititorului