Thailanda ar putea deveni o destinaţie turistică mai scumpă pentru străini

F.D.
Internaţional / 6 iulie 2022

Thailanda ar putea deveni o destinaţie turistică mai scumpă pentru străini

Turiştii străini ar putea să descopere în curând că Thailanda a devenit o destinaţie mai scumpă decât era în urmă cu doi ani, în condiţiile în care autorităţile intenţionează să majoreze tarifele la hotel, până la nivelul la care erau înaintea pandemiei, pentru a susţine o revenire mai rapidă a industriei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Ministerul thailandez al Turismului intenţionează să ceară operatorilor hotelieri să introducă o structură duală de tarifare, conform căreia vizitatorii străini vor trebui să plătească tarife similare cu cele anterioare pandemiei, în timp ce localnicii vor continua să se bucure de tarife reduse, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Bangkok, Traisuree Taisaranakul.

"Acest sistem este necesar pentru menţinerea standardelor cu privire la tarife şi servicii pentru turiştii străini, care afectează percepţia asupra brandului turistic al ţării. Tarifele, care au fost reduse în perioada pandemiei de Covid-19, vor fi menţinute pentru thailandezi în ideea de a sprijini turismul intern", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În prezent, hotelurile din destinaţiile turistice fierbinţi precum Bangkok, Phuket, Krabi şi Koh Samui continuă să ofere reduceri semnificative pentru a readuce turiştii, după ce pandemia a coborât gradul de ocupare a hotelurilor până la 30%.

Chiar dacă nu există o reacţie imediată la propunerea Guvernului de la Bangkok din partea operatorilor de hoteluri, Ministerul Turismului şi Autoritatea pentru Turism din Thailanda vor avea în scurt timp discuţii cu Asociaţia hotelierilor din Thailanda cu privire la planurile de introducere a unei structuri duală de tarifare, a spus Traisuree Taisaranakul.

Chiar dacă ţara din sud-estul Asiei a eliminat aproape toate restricţiile de călătorie, sectorul turismului nu şi-a revenit încă de pe urma pierderilor mari acumulate în perioada pandemiei. Thailanda se aşteaptă la 9,3 milioane de sosiri de turişti străini în acest an, ceea ce ar reprezenta doar o mică parte din cei 40 de milioane de turişti străini înregistraţi în 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb