The Guardian: Trupele ruse au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

A.F.
Internaţional / 3 mai

The Guardian: Trupele ruse au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

Militarii ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian.

Un oficial american cu rang înalt din domeniul apărării, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat pentru Reuters că forţele ruseşti nu s-au amestecat cu trupele americane, ci au folosit un hangar separat de la Baza Aeriană 101, care se află lângă aeroportul internaţional Diori Hamani din Niamey, capitala Nigerului.

Oficialii militari care conduc ţara din vestul Africii au cerut SUA să îşi retragă cei aproape 1.000 de militari din ţară. Până la lovitura de stat de anul trecut, Nigerul a fost un partener cheie pentru lupta Washingtonului împotriva insurgenţilor care au ucis mii de oameni şi au strămutat alte milioane.

Mişcarea armatei ruse a pus trupele americane şi ruseşti în imediată apropiere, într-un moment în care rivalitatea militară şi diplomatică a celor două ţări este tot mai acerbă din cauza conflictului din Ucraina. De asemenea, ridică întrebări cu privire la soarta instalaţiilor americane din ţară după retragere.

"(Situaţia) nu este grozavă, dar pe termen scurt este gestionabilă", a declarat oficialul american.

Ambasadele Nigeriei şi Rusiei la Washington nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

SUA şi aliaţii lor au fost forţaţi să-şi retragă trupele dintr-o serie de ţări africane după lovituri de stat care au adus la putere grupuri dornice să se distanţeze de guvernele occidentale. Pe lângă iminenta plecare din Niger, trupele americane au părăsit şi Ciadul în ultimele zile, în timp ce forţele franceze au fost date afară din Mali şi Burkina Faso.

În acelaşi timp, Rusia încearcă să consolideze relaţiile cu ţările africane, prezentând Moscova ca o ţară prietenoasă, fără bagaj colonial pe continent. Mali, de exemplu, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi africani ai Rusiei, forţa mercenară a grupului Wagner fiind desfăşurată acolo pentru a lupta împotriva insurgenţilor jihadişti.

După lovitura de stat din Niger, armata americană a mutat o parte din forţele sale de la Baza Aeriană 101 la Baza Aeriană 201 din oraşul Agadez. Nu este clar ce echipamente militare americane au rămas la Baza Aeriană 101.

SUA au construit Baza Aeriană 201 în centrul Nigerului cheltuind peste 100 de milioane de dolari. Din 2018, aceasta a fost folosită pentru a viza luptătorii Jama'at Nusrat al-Islam wal Muslimeen, grupare afiliată Statului Islamic şi al-Qaida.

Washingtonul este îngrijorat că militanţii islamişti din regiunea Sahel ar putea să se extindă fără prezenţa forţei şi a capacităţilor de informaţii ale SUA.

Demersul Nigerului de a cere retragerea trupelor americane a venit după o întâlnire la Niamey la jumătatea lunii martie, când înalţi oficiali americani şi-au exprimat îngrijorarea inclusiv cu privire la sosirea aşteptată a forţelor ruseşti şi la rapoartele potrivit cărora Iranul caută materii prime în ţară, inclusiv uraniu. Deşi mesajul SUA către oficialii nigerieni nu a fost un ultimatum, s-a precizat clar că forţele americane nu se pot afla în aceeaşi bază cu forţele ruseşti. "Ei nu au primit bine acest lucru", a spus oficialul american citat de Reuters.

Un general american cu două stele a fost trimis în Niger pentru a încerca să organizeze o retragere profesionistă şi responsabilă. Deşi nu a fost luată nicio decizie cu privire la viitorul trupelor americane din Niger, oficialul a declarat că planul este ca acestea să se întoarcă la bazele de origine din Germania ale Comandamentului american pentru Africa.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Davai rusilor, Davai. ricanii sunt ilegal in Niger. Ocupati baza si dati-i afara.

    1. si rusia tot legala e acolo…

      daca nu era sistemul britanic si american de legi si constitutie si drepturi ale omului si acum multe tari se zvarcoleau in saracie crunta… sa nu uitam ca si rusia si china au in constitutiile lor fragmente izvorate din revolutiile franceze si britanice.. cat si americane.. 

      s c c r e t 

    RETRAGERE PROFESIONISTA SI RESPONSABILA!

    daca erau rusii,se spunea ca panica si dezordinea a cuprins fortele ruse! 

    daca e altcineva,fortele se retrag responsabil si profesionist!

    asta este media occidentala MINCINOASA,spune ma pe intelesul oricarui muritor de rand,Nigeria a inlocuit pe americani cu rusi,Filipine au inlocuit chinezii cu americani,Romania a inlocuit ca tot pactul de la Warsovia pe rusi cu americanii si un pic francezi,sferele de influienta s-au schimbat in istorie,se schimba si se vor schimba la fel ca realitatile din teren,media doar cosmetizeaza sau acutizeaza aceste schimbari in functie de unde vine plata,le fac ode la unii si le canta prohodul la altii! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb