Comisar european pentru piaţa internă şi servicii, francezul Thierry Breton, a anunţat luni că demisionează din executivul comunitar şi a publicat pe platforma X o fotografie a scrisorii sale de demisie adresate preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Agerpres.
Breton a amintit că, la 24 iulie, Von der Leyen le-a scris ţărilor membre cerându-le să nominalizeze candidaţi pentru noul Colegiu Comisarilor din perioada 2024-2029, specificând că statele membre care intenţionează să numească acelaşi comisar în noua comisie nu sunt obligate să nominalizeze doi candidaţi, un bărbat şi o femeie.
"La 25 iulie, preşedintele Emmanuel Macron m-a desemnat pe mine drept candidatul oficial al Franţei pentru un al doilea mandat în Colegiul Comisarilor, după cum anunţase deja public în marginea Consiliului European din 28 iulie", a scris Breton în scrisoarea sa de demisie, redactată în limba engleză.
Cu toate acestea, potrivit lui Breton, Von der Leyen a cerut Franţei să-i retragă nominalizarea.
"Cu câteva zile în urmă, pe ultima sută de metri a negocierilor privind componenţa viitorului Colegiu, aţi cerut Franţei să-mi retragă numele din motive personale pe care în niciun moment nu le-aţi discutat direct cu mine şi aţi oferit, ca un compromis politic, un portofoliu presupus mai influent pentru Franţa în viitorul Colegiu. Vi se va propune acum un candidat diferit", a continuat Breton.
Comisarul european pentru piaţă internă şi servicii a apreciat că, în ultimii cinci ani, s-a străduit fără încetare să susţină şi să promoveze binele comun european, mai presus de interesele naţionale şi de partid.
"A fost o onoare. Cu toate acestea, în lumina acestor ultime evoluţii - dovezi suplimentare ale unei guvernanţe îndoielnice - trebuie să concluzionez că nu-mi mai pot exercita atribuţiile în Colegiu. Prin urmare, demisionez imediat din funcţia mea de comisar european", a încheiat Thierry Breton.
Anunţul lui Breton vine în momentul în care Von der Leyen îşi finalizează lista de comisari, după alegerilor europene din această vară. Fiecare stat membru al UE va avea câte un loc la masa Comisiei, deşi ponderea şi importanţa lor politică variază foarte mult în funcţie de portofoliu, notează Reuters.
Agenţia de presă britanică menţionează că preşedinţia franceză şi biroul lui von der Leyen nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2024, 10:26)
Praf de cina lui! Asta care venea in Romania si indemna guvernul sa puna restrictii pentru angajatii nevaccinati (dati afara sau sa nu mai munceasca decat de acasa) in 2021.
Astia sunt niste satanici.