TradeVille: BRD - Groupe Societe Generale, în aşteptarea lansării RoPay

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 noiembrie

TradeVille: BRD - Groupe Societe Generale, în aşteptarea lansării RoPay

BRD - Groupe Societe Generale SA a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 1,06 miliarde de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile nete bancare au crescut cu 5,69%, ajungând la 2,88 miliarde de lei, datorită avansului de 7,1% al veniturilor din dobânzi, care au atins 2,15 miliarde de lei, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

BRD Groupe Societe Generale este a doua bancă din România din punct de vedere al activelor şi a patra din punct de vedere al capitalizării burisere. Banca este urmaşa Societăţii Naţionale de Credit Industrial, creată în 1923, care a îndeplinit funcţia de bancă de investiţii a statului român înainte de a primi licenţă de bancă universală. La finalul anilor "90, Societe Generale a devenit acţionarul majoritar al băncii.

BRD are peste 2,2 milioane de clienţi şi operează o reţea de peste 870 de unităţi, activitatea desfăşurându-se pe trei linii de business: retail şi IMM-uri, investment banking şi corporaţii. Gama de produse şi servicii acoperă managementul activelor, factoring intern şi extern, servicii de leasing financiar şi managementul flotelor auto prin filialele sale BRD Sogelease şi ALD Automotive.

La finalul lunii martie, cel mai important acţionar al băncii era Societe Generale, cu o pondere de puţin peste 60%. Trei fonduri de pesii importante, NN, AZT Viitorul Tău şi Metropolitan Life, deţineau împreună aproximativ 13% din acţiunile listate la BVB. Printre acţionarii importanţi se regăsesc şi două fonduri de investiţii, Infinity Capital şi Transilvania Investments, cu ponderi de 3,95%, respectiv 1,98%. Persoanele fizice deţineau, la sfârşitul primului trimestru, doar 5,42% din companie, o cifră în scădere faţă de finalul anului 2023.

Maria Rousseva este CEO-ul BRD din toamna anului trecut, având un mandat de patru ani din partea Băncii Naţionale a României. Doamna Rouseva are 23 de ani de experienţă în sectorul bancar, dintre care 18 ani în poziţii de management în cadrul Grupului Societe Generale. La mijlocul lunii iulie, BRD a decis numirea în funcţia de Deputy CEO financiar şi trezorerie pe Vladimir Pojet, care deţine o experienţă de 20 de ani în grupul-mamă, ocupând numeroase funcţii de conducere începând cu anul 2011.

Profitabilitatea sectorului bancar românesc - în creştere constantă, în ultimii ani

Sistemul bancar românesc a înregistrat o creştere constantă a profitabilităţii în ultimii ani, cu un nivel aproape dublu faţă de media Uniunii Europene (UE), deşi rămâne sub nivelul profitabilităţii generale a economiei româneşti. Rata creditelor neperformante a scăzut semnificativ, la 2,4%, ceea ce reflectă o îmbunătăţire a calităţii activelor, însă această rată este în continuare uşor peste media UE. În ceea ce priveşte eficienţa, raportul cost/venit al băncilor româneşti este de 50%, sub media europeană, dar conform recomandărilor, raportul ar trebui menţinut sub acest nivel.

Indicatorii de lichiditate şi solvabilitate plasează băncile româneşti în poziţie favorabilă comparativ cu media UE, iar aceştia rămân în intervale de prudenţă superioare, conform evaluării Autorităţii Bancare Europene şi a Băncii Naţionale a României (BNR). Rata fondurilor proprii totale a fost de 22,9% în martie 2024, iar cea a fondurilor proprii de nivel 1 (Tier 1) se menţine la circa 20%, depăşind media UE, de aproximativ 17%. De asemenea, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR) a crescut la 286%, iar indicatorul de finanţare stabilă netă (NSFR) a ajuns la 194,4% în martie 2024, evidenţiind o îmbunătăţire a capacităţii de gestionare a lichidităţilor.

De asemenea, Fondul European de Investiţii (FEI) a acordat garanţii în valoare totală de 477,75 milioane de euro către şapte bănci din România, printre care UniCredit Bank, Alpha Bank şi BRD Groupe Societe Generale. Aceste garanţii au scopul de a susţine competitivitatea şi sustenabilitatea IMM-urilor româneşti, prin facilitarea accesului lor la finanţare avantajoasă. Se estimează că aceste garanţii vor cataliza peste 700 de milioane de euro în finanţare pentru IMM-uri, oferindu-le condiţii de creditare îmbunătăţite, cum ar fi rate mai mici ale dobânzilor, scadenţe extinse şi cerinţe reduse de avans şi garanţii.

BRD - venituri în urcare, profit în scădere

BRD a încheiat al treilea trimestru al acestui an cu o creştere de 5,69% a venitului net bancar, ajungând la 2,88 miliarde de lei, datorită contribuţiei semnificative a veniturilor nete de dobânzi, care au înregistrat o dinamică pozitivă, de 7,1%, până la 2,15 miliarde de lei, datorită unei activităţi de creditare solide, deşi creşterea costurilor de finanţare a redus parţial acest avans. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 6,4%, la 599 milioane de lei, susţinute de intensificarea activităţii clienţilor pe segmentul de transferuri şi carduri, alături de o adoptare sporită a pachetelor de servicii. În plus, creditarea şi asigurările au contribuit pozitiv la această creştere anuală, în timp ce comisioanele din tranzacţiile în numerar au scăzut din cauza volumelor mai mici de la persoane fizice şi a creşterii costurilor de procesare a numerarului colectat de la companii.

Portofoliul de credite s-a menţinut robust, cu o rată NPL de 2,37%, în creştere faţă de 1,9% la finalul anului 2023, influenţată în principal de segmentul retail, însă sub media sistemului bancar. Gradul de acoperire a creditelor neperformante a atins un nivel confortabil de 78,55%, faţă de 75,96% la sfârşitul anului 2023. Costul net al riscului a reflectat o alocare netă de provizioane de 136 milioane de lei, în comparaţie cu eliberarea netă de 35 de milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, indicând o stabilizare mai aproape de nivelurile caracteristice unui ciclu economic complet.

BRD a raportat performanţe comerciale solide pe toate segmentele de afaceri, atingând un volum record de credite noi acordate persoanelor fizice, de 8,4 miliarde de lei, în creştere cu 48%. Finanţarea pentru IMM-uri a fost susţinută de programe guvernamentale, înregistrând o creştere de 23,9%, iar activitatea de leasing a continuat să crească cu 18,5%.

Astfel, BRD a înregistrat, la finalul trimestrului, un profit net de 1,06 miliarde de lei, în scădere cu aproape 11% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023. La nivelul grupului BRD, profitul net a ajuns la 1,09 miliarde de lei, diminuându-se cu 10,6% faţă de 1,22 miliarde de lei în primele nouă luni din 2023. Această evoluţie este legată în principal de evoluţia costului riscului şi noul impozit pe cifra de afaceri, notează TradeVille.

Dezvoltare continuă a capacităţilor digitale

CEO-ul băncii, Maria Rousseva, declară: "Lucrăm la dezvoltarea continuă a capacităţilor noastre digitale, ceea ce susţine şi se traduce prin creşterea penetrării aplicaţiei de e-banking, YouBRD ajungând la 1,65 milioane de utilizatori la sfârşitul lunii septembrie 2024, +24% în ritm anual. În plus, BRD se numără printre primele bănci care, foarte curând, va lansa în producţie RoPay, un serviciu de plăţi de proximitate şi instant, cu mobilul, prin cod QR, care este simplu, securizat şi gratuit".

Maria Rousseva adaugă: "BRD rămâne puternic implicată în construirea unei economii sustenabile şi continuă să finanţeze proiecte şi să se angajeze în iniţiative cu impact pozitiv. În primele nouă luni ale anului, finanţările sustenabile noi ale BRD au ajuns la aproape un miliard de lei, producţia cumulată din ultimii trei ani atingând peste 1,1 miliarde de euro, cu mult peste ţinta stabilită iniţial pentru sfârşitul anului 2025".

Astfel, la finalul celor nouă luni din 2024, BRD a realizat aproximativ 75% din veniturile şi profitul net estimat pentru anul în curs de către analişti.

Preţul acţiunii BRD, pe curs pozitiv

De la începutul anului şi până în prezent, preţul acţiunii BRD a marcat o creştere de 13%, în timp ce, în ultimele 12 luni, majorarea a fost de 24%. Prin comparaţie cu indicele BET, din care face parte, acţiunile BRD au avut o performanţă superioară (+23% în ritm anual, performanţa indicelui în ultimele 12 luni).

Preţul acţiunii BRD s-a aflat într-un trend ascendent în ultimele 17 luni, după intersectarea mediilor mobile simple şi exponenţiale începând cu luna iunie 2023, reuşind să se menţină peste media mobilă simplă de 200 de zile.

Pentru investitorii care urmăresc nivelele de suport şi rezistenţă, acestea se regăsesc în jurul valorii de 20 de lei (media mobilă simplă de 200 de zile) şi 21,9 lei. În ciuda unei evoluţii pozitive a cotaţiei în ultima perioadă, BRD se tranzacţionează în continuare sub maximele atinse în urmă cu mai bine de 14 ani.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în BRD

Oportunităţi

- Dividende: BRD este una dintre companiile care oferă constant dividende acţionarilor. Media randamentului dividendului în ultimii cinci ani este de 9,58%, ceea ce reprezintă un câştig anual cu mult peste media din sector, de 3,45%.

- ROE: În primele nouă luni, BRD a raportat un ROE de 16,52%, contrar evoluţiei costului net al riscurilor şi a noii taxe pe cifra de afaceri. Astfel, compania se situează peste media companiilor din sector, de 13,54%.

- Evaluare: Din punct de vedere al evaluării pe bază de multiplii, BRD se tranzacţionează la un P/E de 9,5x, şi un P/BV de 1,6x, valori preponderent peste celelalte instituţii financiare de la BVB, Banca Transilvania (P/E de 7,4x şi P/BV de 1,75x) şi Erste (P/E de 6,44x şi P/BV de 0,75x).

Riscuri

- Climatul macroeconomic: BRD a fost una dintre companiile cu cele mai bune evoluţii de la BVB datorită contextului macroeconomic care a dus la creşterea dobânzii de referinţă, acest lucru contribuind la rândul său la creşterea veniturilor nete din dobânzi. Cu toate acestea, recenta scădere a dobânzilor şi prognozele analiştilor sugerează că acest trend s-ar putea schimbă în următoarea perioadă.

- Volatilitatea economică: Creşterea costurilor de finanţare din cauza ratelor dobânzii poate afecta negativ veniturile din dobânzi ale BRD, limitând potenţialul de creştere. Într-un mediu cu inflaţie ridicată şi incertitudini economice, costurile crescute de finanţare pot reduce marjele de profit, mai ales dacă cererea pentru creditare scade.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: website şi raport companie, BVB, investestelabursa.ro, TradingView.

------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Domnii de la Tradeville, de unde va luati informatiile? BRD a avut 870 de unitati candva prin 2012, deci acum 12 ani.

    1. Banca are la 30 septembrie 2024 388 unitati in tara (423 la 31 Decembrie 2023).

      Numarul mediu de angajati activi ai Grupului in primele trei trimestre al anului 2024 a fost de 5,929 (6,066  

      la 2023), iar numarul total de angajati activi ai Grupului la sfarsitul perioadei a fost de 5,870 (6,070 la 31  

      decembrie 2023).  

      Numarul mediu de angajati activi ai Bancii in primele trei trimestre al anului 2024 a fost de 5,726 (5,817 la  

      2023), iar numarul total de angajati activi ai Bancii la sfarsitul perioadei a fost de 5,676 (5,854 la 31  

      decembrie 2023).

      Dar cei de la tadeville de unde sa stie. 

      Mai coafeaza profitul in scadere...

    Astia de la tdv sunt incompetenți in analize precum sunt și in relațiile cu clienții lor.

    Își ard clienții in mod constant pana vor rămâne fără

    Sunt brokeri cu comisioane mult mai mici și foarte serioși in comparație cu TDV 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb