TradeVille: Hidroelectrica - defavorizată de condiţiile meteo şi de preţurile energiei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 august

 Sursa: facebook / Hidroelectrica

Sursa: facebook / Hidroelectrica

Hidroelectrica a raportat, pentru primele şase luni din 2024, rezultate mai mici faţă de anul trecut, fiind defavorizată atât de condiţiile meteo, cât şi de preţurile energiei electrice, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Hidroelectrica este una dintre cele mai mari companii din România, care activează în segmentul de producere şi furnizare a energiei electrice, pe care o generează prin intermediul celor 187 de hidrocentrale şi microcentrale pe care le administrează, o mică parte provenind şi din segmentul de energie eoliană, societatea având în întreţinere 36 de turbine eoliene de 3 MW fiecare. Fiind o companie de importanţă strategică, societatea are o cotă de piaţă medie în producerea de energie electrică de 29% în ultimii patru ani, având cea mai mare cotă de piaţă din România pe segmentul de furnizare energie electrică către clienţii finali, pe piaţa concurenţială.

Principalul acţionar al Hidroelectrica este statul român, cu o participaţie de 80%, restul de 20% reprezentând free-float-ul societăţii, din care 3,6% este deţinut de persoane fizice şi 16,4% de persoane juridice.

În fruntea companiei este CEO-ul Karoly Borbely, investit în funcţie la sfârşitul anului 2023. În trecut a deţinut şi funcţii politice, precum cea de secretar de stat în Departamentul Energiei, Ministerul Economiei şi de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Înainte să vină la Hidroelectrica, a ocupat, până în 2023, funcţia de Director pentru atragerea de investitori şi dezvoltare de afaceri B2B la Orange România Communications.

Energia electrică la nivel naţional: consumul creşte, producţia scade

Conform datelor raportate de către operatorul reţelei naţionale de transport energie electrică, în primele şase luni ale anului curent, în România s-a înregistrat o creştere cu 2% a consumului intern net şi o scădere cu 8% a producţiei de energie electrică. Comparativ cu 2023, exporturile au scăzut cu 20%, în timp ce importurile de energie electrică s-au dublat. România este, la acest moment, un importator net de energie.

Mixul de producţie a suferit mici modificări, înregistrând o creştere a componentei termo cu 2%, în timp ce producţia nucleară, hidro şi regenerabilă au avut ponderi mai mici cu 3%, 22% şi 4%. Astfel, în primele şase luni ale anului, cea mai mare pondere în mixul de energie a fost păstrată de componenta Hidro (33%), fiind urmată de cea Termo (30%).

Prosumatorii devin din 2024 o putere însemnată de producţie la nivel naţional, puterea acestora crescând de la 420 MW în 2023 la 1.500 MW la începutul anului 2024, ceea ce duce la o diminuare a consumului în reţele, întrucât aceştia se folosesc de energia proprie generată, dar şi la un preţ mai mic pentru energie pe pieţele pe termen scurt.

Hidroelectrica raportează mai slab, dar conform bugetului

Hidroelectrica a raportat rezultate în scădere pentru primele şase luni ale anului 2024, reflectând aşteptările din bugetul aprobat pentru acest an. Veniturile au atins 5,2 miliarde de lei, fiind cu 26% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Printre principalele cauze care au dus la înregistrarea acestei dinamici au fost scăderea producţiei de energie electrică (-22% faţă de primul semestru din 2023), cantitatea mai mică de energie electrică vândută (-24%), dar şi preţurile mai mici de vânzare. De asemenea, condiţiile secetoase din al doilea trimestru al anului, dar şi modificarea mecanismului MACEE de la 1 aprilie, au influenţat negativ activitatea operaţională a societăţii.

Compania a reuşit să realizeze 107% din veniturile bugetate pentru primele şase luni ale anului, în timp ce cheltuielile din exploatare au fost cu 11% mai mari decât estimările, iar profitul brut - cu 5% mai mare.

Hidroelectrica reuşeşte să-şi menţină poziţia de lider pe segmentul de furnizare energie electrică pe piaţa concurenţială, unde ocupă primul loc, cu o cotă de 11,5%, ceea ce se traduce printr-un număr de aproape 600.000 de clienţi casnici şi non-casnici. Compania este urmată de Electrica (10,5%) şi PPC Energie (7,4%).

Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 12%, totalizând 2,1 miliarde de lei. Printre cele mai importante dinamici s-au înregistrat la energia electrică achiziţionată (-78% în ritm anual), cât şi la taxa pentru producătorii de energie electrică (-59%), scăderile fiind semnificativ influenţate de preţurile mai mici ale energiei electrice, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.

În contextul unei diminuări mai mici a cheltuielilor operaţionale faţă de venituri, rezultatul operaţional a însumat circa 3 miliarde de lei, în scădere cu 33,5% faţă de primele şase luni din 2023. Profitul net a înregistrat o dinamică de -32%, scăderea fiind parţial ajustată de un rezultat financiar cu 13% mai bun faţă de anul trecut şi de un impozit pe profit mai mic.

Buget, estimări şi dividende în 2024

Încă de la începutul anului, Hidroelectrica a prevăzut scăderi ale indicatorilor financiari, ca urmare a unor condiţii mai puţin favorabile în 2024, faţă de 2023 - an care a oferit atât condiţii hidrologice prielnice producţiei, cât şi preţuri înalte ale energiei electrice.

Cu toate acestea, societatea s-a văzut nevoită să rectifice în scădere bugetul, la începutul verii, ca urmare a condiţiilor mai puţin prielnice pentru business-ul societăţii din acest an. Astfel, H2O a reestimat că în cursul anului 2024 va obţine venituri din vânzări în valoare de circa 10,1 miliarde de lei (-17,4% faţă de 2023) şi cu 6% mai jos faţă de bugetul iniţial. Rezultatul din exploatare este prevăzut la un nivel de 4,8 miliarde de lei (-33,3% comparativ cu 2023) şi cu 15% mai mic faţă de bugetul iniţial, iar profitul net este acum prevăzut la 4,2 miliarde de lei (-35% vs 2023; -14,2% vs BVC 2024 iniţial).

Principalele cauze care au dus la estimarea în scădere a profitului au fost diminuarea cantităţii prognozate să fie produsă în 2024, comparativ cu anul 2023, când a fost înregistrată cea mai mare producţie de energie electrică din ultimii şase ani, scădere care este parţial compensată de un preţ mediu de vânzare a energiei în anul curent estimat la +2% faţă de preţul mediu preliminar din 2023.

Pentru viitor, societatea îşi păstrează planurile de extindere a activităţii prin instalarea sistemelor verzi de producere a energiei electrice, cum sunt cele solare sau eoliene. Conform celui mai recent plan de investiţii, societatea estimează că va pune în funcţiune minimum 500 MW adiţionali până în 2027.

În 2024, H2O a plătit către acţionari un dividend de 6,3 miliarde de lei (rată de distribuţie de 98,9%), care se traduce într-un dividend brut pe acţiune de 13,99 lei. Raportat la preţul de închidere de la data anunţării, randamentul dividendului este de 10,9%, notează TradeVille.

Acţiunea H2O - în scădere, în 2024

De la începutul anului şi până acum, acţiunile H2O au înregistrat o scădere de 1,6% în portofoliile investitorilor, în timp ce piaţa principală de la BVB, reprezentată de indicele BET, a crescut cu 17,5%.

În ultimele 12 luni, Hidroelectrica a înregistrat o creştere de 15,1% pe grafic, rămânând totuşi în urma pieţei, indicele BET reuşind să crească în aceeaşi perioadă cu 38,1%.

De la admiterea la tranzacţionare şi până la începutul lunii iunie, acţiunile H2O s-au tranzacţionat pe un trend ascendent, ritmul fiind brusc întrerupt la data de "ex-dividend" pentru dividendul plătit în 2024, atunci când preţul acţiunilor a scăzut cu aproape 9%. De atunci, acţiunile s-au tranzacţionat preponderent sub media mobilă simplă de 200 zile.

TradeVille: Hidroelectrica - defavorizată de condiţiile meteo şi de preţurile energiei

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Hidroelectrica

Oportunităţi

Poziţia de lider pe piaţă: Hidroelectrica este cel mai mare furnizor de servicii de sistem din România, care sunt necesare pentru operarea reţelelor de transport şi de distribuţie. În 2024, compania are şi cea mai mare cotă pe furnizarea energiei electrice către clienţii finali pe piaţa concurenţială.

Avantaje competiţionale: Costurile mici de producţie oferă un avantaj unic. În anul 2023, Hidroelectrica a înregistrat o marjă a profitului net de peste 50%. Compania beneficiază şi de o capacitate mare de producţie, mult peste media din sectorul de generare a energiei verzi. Societatea are o putere netă de operare de aproape 6.400 MW.

Termen lung: Durata mare de viaţă a facilitaţilor de producţie, care este estimată în medie la 100 de ani, însă poate fi extinsă prin modernizări şi retehnologizări.

Dividend: În 2024, societatea a aprobat un dividend cu un randament de circa 11%, iar pentru următorii ani ar dori să distribuie dividende cu randamente situate între 10% şi 12%. Randamentul dividendului plătit în 2023 a fost de 8,3%.

Multipli mai mici decât piaţa: Faţă de companiile de pe segmentul de energie electrică de la BVB, Hidroelectrica are un P/E de x6,5, fiind sub mediana segmentului de x6,6 şi sub media de x11,7.

Riscuri

Companie supraevaluată: Consensul pe piaţă privind evoluţia acţiunii H2O pe grafic este de "Hold", preţul ţintă mediu fiind de 120,39 lei/acţiune în prezent, mai mic faţă de ultimul preţ de închidere. În cursul anului 2024, acţiunea s-a tranzacţionat preponderent peste preţul de consens al analiştilor.

Costuri: Costul mediu de construcţie a unei hidrocentrale este de 1,9 milioane de euro per MW - mai mare decât în cazul instalaţiilor fotovoltaice, eoliene onshore sau termocentrale, ceea ce îngreunează proiectele de investiţii ale companiei.

Termen lung: Risc de decapitalizare a companiei prin acordarea unor dividende excesive. În ultimii cinci ani, rata de distribuţie medie a dividendelor fost de 132,6%.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

------

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: rapoarte Hidroelectrica, analiză TradeVille, raport Transelectrica, energy-charts.info, BVB, tradingview.com , www.in.gov, esfccompany.com, FactSet.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. P/e =6,5? Pe bune?

    1. De fapt, la profitul bugetat pe 2024, P/E e cam 13, deci dublu fata de cat zic ei.

      la ce seceta e vara asta, ramane de vazut dc rfealizeaza bugetatul.

      in rest au noroc cu Ucraina ca pretul la curent e inca sus 

    Deci e nasol la H2O,nu trebuie cumparat

    1. nu e pe invers? sa cumperi cand stirile sunt nasoale?

      Depinde...nu intotdeauna e asa

      Oricum, in bvc, dividendele propuse a se acorda sunt de 90% din profit, nu de 95% cum isi da cu presupusul o casa de brocheraj, doar doar o iesi randamentul BRUT mai mare ca cel la fidelis

      MF cel mai tare emitent :)

      Economia e salvata momentan de creșterile de salarii peste inflație dar sub productivitate...clasica rețetă românească...inflația se va întoarce, nu e alta cale.

      Razi tu razi, dar epoca cu 8% impozit pe dividende a apus. Sa faci si calculul cu 16% impozit pe venit. Si da, daca e bine in final un 5% il vei primi. Deocamdata. Pe masura ce cresc fotovoltaicele, h2o va livra dividend tot mai mic. Dar pentru trilionari ca tine e bun orice randament la dividend

    Consider ca H2O si-a atins potentialul maxim cu ceva timp inainte de date ex-dividend. Acum va balti in intervalul 120-124 si cum nu se va intampla nimic notabil pana la urmatoarea raportare, este loc de scadere. A aparut deja un vanzator mare in piata si nu prea are cui vinde, daca da cu 10000 actiuni in piata scade instant cu 5%!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb