TradeVille: Rezultate mixte pentru Nike

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2023

TradeVille: Rezultate mixte pentru Nike

Pentru ultimul trimestru al anului fiscal 2023, Nike Inc. a depăşit aşteptările Wall Street în privinţa veniturilor, dar a raportat un profit net sub aşteptări. Acţiunea a scăzut cu 4,4% în şedinţa de tranzacţionare after-hours, după anunţarea rezultatelor. Pentru următorul an fiscal, Nike anticipează o creştere modică a veniturilor şi o îmbunătăţire a marjei brute, întrucât vizează majorarea preţurilor şi se concentrează pe reducerea inventarului de mărfuri, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Nike se ocupă cu design-ul, dezvoltarea, producţia, promovarea şi vânzarea articolelor de vestimentaţie sportivă, dar şi a echipamentelor sportive. Brandul Nike este unul dintre cele mai renumite la nivel global, iar compania este, totodată, cel mai mare vânzător mondial de articole de vestimentaţie sportivă.

Cea mai mare piaţă a companiei este America de Nord (42,2% din venituri, în ultimul an fiscal încheiat). Majoritatea vânzărilor companiei se realizează sub brandul Nike. Alte surse principale de venituri ale companiei sunt vânzările sub brandul Converse şi activităţile Corporate. Dintre produsele vândute sub brandul Nike, articolele de încălţăminte aduc cele mai mari venituri (67,9%, în ultimul an fiscal încheiat). Printre principalii concurenţii ai companiei se regăsesc Adidas AG, Anta Sports, Puma, Under Armour, New Balance şi Skechers.

La nivel global, Nike ocupă locul 64 în topul celor mai mari companii după valoarea capitalizării bursiere. Compania are două clase de acţiuni, clasa A (acţiuni nelistate) şi clasa B (acţiuni listate). La 30 martie 2023, acţiunile din clasa B reprezentau 80,2% din numărul de acţiuni emise, restul fiind titluri clasa A. Acţiunile din clasa A oferă dreptul acţionarilor de a alege majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie. Vasta majoritate a acţiunilor din clasa A sunt deţinute direct sau indirect de cofondatorul companiei, Philip Knight, şi de alţi membri ai familiei sale. Cel mai mare deţinător de acţiuni din clasa B este The Vanguard Group (8,55%).

Directorul general al Nike este John Donahoe, numit în funcţie în anul 2020. Acesta este membru al Consiliului de Administraţie al Nike din anul 2014 şi, totodată, este preşedintele Consiliului de Administraţie al PayPal Holdings.

Fortune Business Insights: Piaţa globală a articolelor de vestimentaţie sportivă va avea o creştere anuală compusă de 6,72% între 2023 şi 2030

Potrivit unui studiu al Fortune Business Insights, se estimează că piaţă globală a articolelor de vestimentaţie sportivă va avea o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 6,72% între 2023 şi 2030, de la 193,9 miliarde de dolari la 305,7 miliarde de dolari. Factorii de creştere ar putea fi implicarea tot mai frecventă a femeilor în activităţile sportive, precum şi orientarea consumatorilor către un stil de viaţă mai sănătos, care implică activităţi fizice. În cazul Nike, majoritatea veniturilor realizate prin canalele de wholesale - reprezentând principalul canal de vânzare a produselor Nike - provin din vânzarea articolelor sportive pentru bărbaţi.

Veniturile Nike, peste aşteptările analiştilor

În ultimul trimestru al anului fiscal (AF) 2023*, Nike a raportat rezultate mixte, veniturile fiind peste aşteptările analiştilor de pe Wall Street, însă profitul net nu s-a ridicat la înălţimea estimărilor. Este prima oară în ultimii trei ani când Nike raportează un profit net sub aşteptările analiştilor.

Pentru prima oară după şase trimestre consecutive, veniturile Nike din regiunea Chinei Mari** au crescut, majorarea fiind de 16% faţă de ultimul trimestru al anului fiscal 2022.

TradeVille: Rezultate mixte pentru Nike

Marja brută procentuală s-a contractat faţă de perioada similară a anului trecut, atât la nivelul ultimului trimestru, cât şi la nivelul întregului an fiscal 2023. Pentru întreg anul încheiat la 31 mai 2023, Nike şi-a diminuat profitul net cu 16%.

Nivelul stocurilor, pe care Nike a urmărit să-l reducă, a rămas aproape neschimbat faţă de sfârşitul anului fiscal precedent, menţînându-se peste nivelurile pre-pandemice.

Notă: *); anul fiscal al Nike se încheie la data de 31 mai a fiecărui an calendaristic ;**) regiunea Chinei Mari cuprinde China, Taiwan şi Hong Kong

Puncte forte pentru Nike, la începutul anului fiscal 2024

Potrivit directorului financiar al Nike, compania intră în anul fiscal 2024 cu câteva puncte forte, respectiv cerere puternică din partea consumatorilor, noi produse planificate spre lansare, stocuri de marfă suficiente şi lanţuri de aprovizionare stabile.

În privinţa veniturilor anuale, Nike anticipează creşterea cu o rată de o cifră faţă de nivelul realizat în anul fiscal 2023. Nike vizează creşterea preţurilor cu un procent redus, de o cifră. Compania se aştepta ca majorarea costurilor operaţionale să estompeze o parte din efectul majorării preţurilor. În ceea ce priveşte marja brută, Nike anticipează o creştere cuprinsă între 140-160 puncte de bază sau până la 45%-45,2%.

Pentru primul trimestru al anului fiscal 2024, Nike previzionează venituri similare sau cel mult în creştere cu un procent redus de o cifră faţă de primul trimestru al anului fiscal 2023. Dinamica reflectă decizia companiei de a limita achiziţiile de noi stocuri.

În demersurile sale de a reduce nivelurile stocurilor, Nike urmăreşte restaurarea relaţiilor de afaceri cu anumiţi parteneri de retail, precum Designer Brands şi Macy's. Cea din urmă companie va scoate la vânzare produse Nike începând cu luna octombrie. Anterior, Nike sistase legătura cu unii parteneri de retail pentru a urmări vânzarea directă a produselor sale către clienţi. Discount-urile de preţ pe care Nike le anticipează se reflectă în estimările privind veniturile din anul fiscal 2024.

Acţiunea Nike, în declin de la începutul anului

După publicarea celor mai recente situaţii financiare, cotaţia acţiunilor Nike a scăzut cu 4,4%, în şedinţa de tranzacţionare after-hours. De la începutul acestui an, preţul acţiunii e mai mic cu 4,5%. Faţă de S&P 500 (evoluţie de la începutul lui 2023 până la data de 29 iunie 2023: +15%) , dar şi de acţiunea Adidas AG (+36,3% de la începutul anului), evoluţia cotaţiei acţiunilor Nike este mai slabă. Totuşi, aceasta este superioară evoluţiilor de preţ ale acţiunilor altor rivali precum Anta Sports (-23,3% de la începutul lui 2023) sau Under Armour Inc. (-29,2%).

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în acţiunea Nike

Oportunităţi

- Cererea puternică din partea consumatorilor: oferă oportunitatea companiei de a-şi goli inventarele de mărfuri.

- Redeschiderea economiei Chinei aduce vânzări în creştere companiei. China este a treia cea mai importantă piaţă pentru Nike.

- Acţiunea plăteşte dividend trimestrial. Cu toate că randamentul anualizat al dividendului este relativ redus (1,2%, pentru ultimul dividend plătit), acţiunea Nike oferă dividende anuale în creştere, reîncepând cu anul 2016.

Riscuri

- Creşterea susţinută a costurilor poate afecta marjele. Nike anticipează o îmbunătăţire a marjelor operaţionale, însă creşterea costurilor estompează din efectul majorărilor de preţ pe care compania le planifică. În cazul în care cererea ar scădea, marjele brute ar putea fi afectate.

- Situaţia macroeconomică încă nu este optimistă. Recent, preşedintele băncii centrale americane (Fed) a susţinut că sunt necesare alte majorări ale ratelor dobânzilor, cu toate că PIB-ul SUA a crescut peste aşteptări în cel de-al doilea trimestru din 2023.

TradeVille: Rezultate mixte pentru Nike

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: investors.nike.com, fortunebusinessinsights.com, cnbc.com, companiesmarketcap.com, fourweekmba.com, about.nike.com, marketscreener.com, bstrategyhub.com, WSJ.com, Google Finance, nasdaq.com, dailyfx.com, Simfin.

-------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb