Paştele - sărbătoare creştină care marchează Învierea lui Isus Hristos în a treia zi după răstignirea sa - este marcată în moduri inedite de unele comunităţi, iar Statista prezintă câteva dintre aceste tradiţii şi ritualuri, amintind că cea mai "extremă" dintre ele are loc în Filipine. În oraşul San Fernando, credincioşii creştini reconstituie flagelarea lui Hristos, culminând chiar cu răstignirea.
Oul de Paşte este o temă centrală în numeroase ţări, iar în Franţa, în oraşul Haux, se face o omletă uriaşă care hrăneşte cei 1.000 de locuitori şi care necesită mai mult de 15.000 de ouă. Între timp, în Germania, copacii sunt împodobiţi cu ouă pictate şi ornamente - un decor extrem de diferit de cel din Papua Noua Guinee, unde ţigările şi pachetele de tutun sunt ascunse în copacii din jurul bisericilor şi oferite credincioşilor după slujba de Înviere (în loc de lumânări).
Alte tradiţii din Europa includ focuri de tabără uriaşe în Germania, bărbaţi şi băieţi care "biciuie" în joacă, cu ramuri de salcie, fetele şi femeile în Slovacia, respectiv copiii din Suedia care merg din uşă în uşă, dând la schimb desene sau tablouri pentru dulciuri. În Grecia, aruncarea vaselor de lut de pe balcoane a devenit un obicei popular atunci când clopotele bisericii sună ca să marcheze sfârşitul liturghiei în Duminica Paştelui.
În Guatemala, locuitorii din Antigua creează covoare din flori pe care le aştern pe străzi, evidenţiind simboluri religioase şi păsări. Aceste trasee sunt parcurse ulterior în cadrul procesiunilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.05.2024, 14:44)
.....sa luam exemplu din Filipine, si sa cautam ceva ''marfa'' prin parlament si Guvern