Traian Băsescu: "Decizia CCR, inacceptabilă"

V.D.
Politică / 17 iunie 2018

Traian Băsescu: Sursa foto (Facebook)

Traian Băsescu: Sursa foto (Facebook)

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat ieri că este inacceptabilă decizia Curţii Constituţionale a României "care face din ministrul Justiţiei un şef al preşedintelui României" şi că ar trebui prin legi să se restabilească "cheia dublă" la numirea procurorilor.

"Justiţia, o altă prioritate. A fost prioritatea mea, cu bunele şi relele ei, nu mai este la nivelul anului 2004 atunci când, în sediul de la Kiseleff se stabilea cui să se facă dosar, stabilea Năstase cu Văcăroiu, cu Stănoiu şi aşa mai departe. Astăzi, justiţia are nivelul ei de independenţă, dar şi nivelul ei de erori, erori şi uneori abuzuri. Legislaţia trebuie modificată în aşa fel încât abuzurile să nu mai fie posibile, în aşa fel încât un procuror care falsifică probe să fie tras la răspundere, dar nu trebuie puşi sub control politic nici procurorii nici judecătorii", a spus Băsescu, la congresul extraordinar al PMP.

El a făcut referire şi la decizia CCR privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Avem de dat o bătălie teribilă pentru ca numirile de procurori să nu revină din nou la partide. Decizia CCR care face din ministrul Justiţiei un şef al preşedintelui României este inacceptabilă şi prin legi trebuie să restabilim cheia dublă la numirea procurorilor. Nu se poate să fie lăsată pe mâna unui om politic numirea şi revocarea procurorilor pentru că acel om politic este sub controlul partidului. Azi e Tudorel Toader ministrul Justiţiei, dar dacă mâine devine Dăncilă ministrul Justiţiei? Dar dacă mâine devine fata de la tineret şi sport ministrul Justiţiei? Vă imaginaţi unde se stabilesc schimbările de procurori", a declarat fostul şef de stat.

El a adăugat că acea 'dublă cheie' mult hulită de unii în numirea procurorilor îşi arată acum valoarea şi aici, spune Băsescu, are PMP de dat 'o bătălie serioasă' pentru că lucrurile pot evolua extrem de rapid şi de negativ.

"O să ne trezim cu procurori stabiliţi de Dragnea, o să ne trezim cu faptul că atunci când unui om politic i se face un dosar vine domnul Dragnea şi spune schimbă-l pe procurorul-şef pentru că nu a avut grijă ca omul meu de la Cucuieţi să nu fie anchetat", a arătat Băsescu.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. ...

    Ultimul om care ar avea dreptul sa vorbeasca despre justitie, democratie si constitutionalitate este Basescu si voi ati ajuns sa il citati. O tara si-a pierdut increderea in justitie datorita hotiei ridicate la nivel de regula de acest derbedeu si sleahta lui de hoti si voi il citati. Daca acum privim justitia cu neancredere, daca acum vedem cum a functionat in anii de asazis stat de drept sunt rezultatele directe ale modului in care acest derbedeu a inteles sa transforme justitia intr-un ciomag cu care sa isi mane sleahta de hoti din PDL. Golanul asta vorbeste despre om politic cand se refera la Tudorel Toader care nu a facut parte din nici un partid, folosind conotatia negativa pe care securistii o lipesc de zor de cativa ani clasei politice. Fara clasa politica nu am avea democratie ci doar bunul plac al acestor securisti hoti si al fiilor lor retardati #rezist.

    1. Ai dreptate, daca se intimpla ceva si tie nu-ti place, atunci BURSA nu o sa mai scrie ca s-a intamplat aceea.

      Da-mi, te rog, lista completa cu ceea ce nu-ti place tie, ca sa nu mai public ce nu-ti place tie.

      Te rog sa ma ierti ca am publicat ce nu-ti place tie! 

      Era doar o figura de stil, apreciez ca priviti realitatea din mai multe unghiuri la fel cum apreciez ca lasati pe cei cu pareri contrare sa comenteze. Nici in gluma nu as vrea ca normailtatea sa includa doar o parere. Te rog sa ma ierti daca am spus ce nu-ti place sau nu vrei sa auzi !

    ticalos pana la capat. ce este si mai grav, este faptul ca nici in ceasul mortii asta nu va intelege ca politicul conduce, ca democratia inseamna pe langa domnia legii si o reprezentare legitima cat mai largita!!

    Cam tarziu cu concluzia , mai bine nu o dai decat sa lasi loc la interpretari!

    cind eram si fost odata eram bine la suceava blugii se vindeau bine cafeaua la fel si ajunsesem deputat de vaslui apoi de constanta dar cafeaua se vindea bine si blugii la fel acum dau lectii de juristprudenta la un pahar de vorba am scapat siii multumesc lui dumnezeu ca am vindut navele cu un leu bucata sint un politician bun daca nu ma laud eu cine sa ma laude acum sint fermier si fost agent imobiliar dar terenurile au fost cumparate de la niste farsiori care au vrut sa se imbogateasca ok

    cum de ai taiat salariile rominilor mintind ca este criza cind un hecter de teren agricol era la pret max. de 1700 euro nu tie rusine acum un ap costa mai putin ca acum de ce ai fugarit romanii din tara hodorog ce esti mai ai curaj sa vorbesti la tv de ce ai bagat tara in criza escule tu fiind un politician very good erau rezervele de la bnr puteai sa le folosesti pentru ce stringeai acei bani pentru bisnita la schimb valutar tu erai seful la pupitru puteai da un decret prezidential in care explicai ca este criza in sua si timp de cinci ani statul are grija de cetatenii lui cum scrie in constitutie nebunule ok

    1. prostu' daca nu e si fudul, nu e prost destul!!

    Basescu are dreptate! Revenim la fabricarea dosarelor Marca psd. Postacul platit care tot delireaza pe aici in mod repetat, deviaza de la subiect. Sau nu e platit, dar are dosare de rezolvat?

    eu nu sint procuror sa rezolv dosare civile sau penale eu imi spun opinia ok

    Canalia asta de Basescu este un experiment ciudat al vietii. Pe de-o parte el este mama, tata, unchiul si matusa hotilor prin care a devalizat acea parte din tara care ramasese ne-devalizata dupa Adrian Nastase, pe de alta parte zice foarte bine atunci cand tace politica de pe tusha, avand ochiul (singurul) format pentru a-si da seama ce trebuie facut ca sa te lupti eficient cu mizerabili precum Dragnea et alia. Mesajul este corect, mesagerul este o canalie. Go figure !

    S-au inversat POLII : O lume cu JOSU-N sus !!!

    Băsescu sinonim tupeu la infinit!!!!

    inacceptabil esti tu...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb