TRAIAN BĂSESCU ÎI RĂSPUNDE LUI IOHANNIS:  "Nu am auzit prostie mai mare debitată de un şef de stat din Europa"

S.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 decembrie 2015

"Nu am auzit prostie mai mare debitată de un şef de stat din Europa"

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a arătat extrem de nemulţumit de afirmaţia şefului statului, Klaus Iohannis, conform căreia statul român ar fi fost izolat internaţional înainte ca acesta să preia mandatul, Băsescu declarând că nu a "auzit prostie mai mare debitată de un şef de stat din Europa".

"Domnul preşedinte Iohannis a simţit că România a fost izolată până la venirea lui la Cotroceni. N-am auzit prostie mai mare debitată de un şef de stat din Europa decât ceea ce a glăsuit domnul Iohannis de la tribuna Parlamentului legat de izolarea României şi i-aş aduce aminte că anul acesta, de când este preşedinte, valorifică capacitatea României de a negocia din anii trecuţi", a declarat Traian Băsescu, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Pentru a-şi susţine afirmaţiile, fostul şef al statului a venit cu câteva exemple, menţionând că începând de vineri scutul antirachetă de la Deveselu este operaţional. "Mi se pare că a fost un efort de politică externă româno-americană care arată că România nu era izolată sau necredibilă. Astăzi este în funcţiune acest site", a adăugat Băsescu.

Acesta a amintit şi de faptul că ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a semnat zilele trecute la Bruxelles, condiţiile de funcţionare ale unui comandament de batalion NATO în România şi ale unui comandament de divizie, Băsescu subliniind că "acest lucru a fost obţinut la summitul NATO din 2014 şi dacă România era o ţară izolată am fi avut cel mult comandamentul de batalion".

Mai mult, Traian Băsescu a declarat că România şi-a pierdut masiv din influenţa în ceea ce priveşte Republica Moldova de când "diriguitorul politicii externe este Iohannis", arătându-se nemulţumit şi de faptul că România nu a intervenit atunci când Comisia Europeană a decis să negocieze cu Serbia. "Domnul Iohannis a dormit liniştit, iar Serbia începe negocierile de aderare fără să ţină cont de acordul cu România", a spus liderul Mişcării Populare.

Totodată, Traian Băsescu s-a arătat deranjat de vizita pe care a făcut-o preşedintele Dumei ruse de Stat, Serghei Narîşkin, în Parlamentul României pe 26 noiembrie. "Dacă aş fi fost preşedintele României, Narîşkin n-ar fi ajuns să vorbească de la tribuna de la care a vorbit şi Iohannis la implinirea unui an de mandat", a conchis el.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în discursul susţinut în Parlament la un an de la preluarea mandatului, că România s-a aflat în ultimii ani într-o "oarecare izolare" pe plan extern, din motive pe care spune că nu vrea să le comenteze, însă a încercat să schimbe acest lucru prin "dinamica" acţiunilor sale în afara graniţelor. "Vizitele externe pe care le-am făcut anul acesta, precum şi primirea în România a numeroşi şefi de state şi de guverne a avut tocmai această menire, de a da ţării noastre o voce mai puternică, de a întări relaţii cu aliaţi tradiţionali, de a reface legături strategice, de a ne apropia de state din regiune", a afirmat preşedintele.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Te asteapta puscaria!

    1. draga Pribeagule, enumera cateva motive care te-au nemultumit

    La cate tampenii a facut in doar 1 an Johanis si consilierul lui sef, sa nu ne miram ca Base ii da bobarnace oricand vrea. Clar ca johanis face un alt fel de politica originala : a fricii, a prostiei si normal: a lacomiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb