Trainingul, soluţia ideală pentru creşterea performanţei în situaţii de criză

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Consultanţă / 4 decembrie 2008

Compania de training MINDexpress oferă prin cele 14 cursuri destinate managerilor şi consultanţilor, un pachet de instrumente optime, accesibile şi cu impact real, care să răspundă necesităţilor imediate ale companiilor, în special în condiţii de criză economică sau financiară, precum cea în curs, anunţă un comunicat al companiei.

Mircea Bazavan, trainer MINDexpress, declară: "Managerii ce activează pe piaţa românească trebuie să înţeleagă că, prin stilul lor de conducere, ei sunt cei care pot menţine sau creşte performanţa şi evită scăderi ale productivităţii, ei sunt cei care trebuie să fie pregătiţi în cazul unor derapaje economice care pot afecta activitatea companiei lor. Aceştia trebuie să aibă încredere în faptul că, prin consultanţă în ceea ce priveşte managementul performanţei, o companie de training îi poate ghida spre etaloane exacte şi obiective care privesc creşterea eficienţei angajaţilor."

Situaţiile de criză cer soluţii de criză, pe care managerii din România trebuie să le identifice si să le aplice în timp record.

Prin instruirea în timp util a managerilor, firmele de training sunt cele care pot oferi cele mai eficiente soluţii de creştere a productivităţii companiilor, care să fie aplicate, în mod excepţional şi expres, pe timp de recesiune economică.

Cererile pe cursurile de management al performanţei, în creştere cu 50%

Companiile care au ca scop maximizarea performanţei şi menţinerea competitivităţii, mai ales în perioada de criză, pot apela din timp, la una dintre cele mai eficiente soluţii şi anume instruirea managerilor şi consultanţilor lor prin intermediul trainerilor MINDexpress, pe baza unor cursuri precum Managementul Performanţei, Negociere sau Managementul Schimbării.

Prin intermediul instrumentelor de management predate în cursul Managementul performanţei managerii învaţă să lucreze cu elemente de motivare şi fidelizare a angajaţilor, mizând pe un raport win-win în relaţia cu angajatorul.

Ovidiu Dascălu, Business Unit Manager MINDexpress, spune: "Până în prezent, mai mult de 320 de manageri din România au participat la acest curs, dar ne aşteptăm, pentru 2009 la o creştere cu 50% a cererii companiilor care vor ca o eventuală recesiune economică să nu-i ia prin surprindere.

O creştere asemănătoare credem că va avea şi cererea pentru cursul de Negociere, prin intermediul căruia am antrenat până în prezent 730 de consultanţi în vânzări şi membri ai departamentelor de achiziţii. Cursul de Negociere ajută în mod clar pe cel care se aşează la masă, în faţa clientului sau partenerului, să obţină marje avantajoase. Aceasta înseamnă costuri mai mici, pentru achizitori sau marje mai mari pentru cei care activează în domeniul vânzărilor."

Înfiinţată în anul 2003, compania de training MINDexpress oferă cele mai eficiente instrumente de management şi vânzări prin intermediul a două platforme de curs, Management Club şi Sales Club.

Management Club cuprinde 7 module de curs ce au ca scop dezvoltarea abilităţilor de management.

Sales Club cuprinde, la rândul său, 7 module de curs care vizează dezvoltarea abilităţilor de vânzare si relaţionare cu clienţii. Programul se desfăşoară pe perioada unui an, pentru fiecare platformă în parte, modulele având durata de 2 zile.

MINDexpress are la activ peste 33 de companii antrenate, 5300 de angajaţi instruiţi şi 413 echipe care deţin cele mai bune soluţii cu aplicabilitate practică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb