TransferGo primeşte o finanţare SEED de 2,5 milioane dolari

Adina Lateş
Companii / 17 decembrie 2015

Compania britanică TransferGo a primit 2,5 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă de business angel-ii Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners, Voria Fattahi, fost investitor la Kinnevik, Clive Kahn, fost CEO Travelex şi Richard Tudor, fost partener la Exponent, potrivit unui comunicat al companiei.

Fondul de investiţii Practica Capital a participat şi el la această rundă. Conform sursei citate, Este cea mai mare investiţie de tip SEED din industria de transfer de bani. Investiţia de tip SEED este menită să ajute o companie să crească mai repede decât ar fi putut-o face bazându-se pe veniturile proprii.

"TransferGo a crescut în mod semnificativ de la lansarea sa în 2013 şi are în prezent peste 100.000 de clienţi, o rată de creştere de 20% pe lună şi a intermediat până acum transferuri în valoare de peste 100 de milioane de lire sterline", arată comunicatul.

TransferGo a apărut ca urmare a frustrării simţite de co-fondatorul Daumantas Dvilinskas în momentul în care a avut de-a face cu transferurile de bani cash şi cu băncile, acestea practicând servicii cu tarife mari şi cu o durată de până la 5-7 zile între trimiterea banilor şi ajungerea lor în contul destinatarului.

Modelul de afaceri al TransferGo e construit pentru a oferi servicii rapide, apropiate de transferurile în timp real, fără comisioane ascunse şi cu suma garantată la destinaţie fără depozite suplimentare. Compania s-a extins în ţări ca Australia, Israel, Africa de Sud şi Canada, în prezent intermediind transferuri în 39 de ţări, inclusiv Marea Britanie, Irlanda, Spania, Polonia, Austria, România, Cipru, Elveţia, Estonia, Lituania şi SUA. Pe piaţa din România TransferGo funcţionează din primăvara acestui an.

"Suntem foarte încântaţi să finalizăm o rundă de finanţare de o asemenea dimensiune, care nu numai că ne pune mai presus de toate celelalte companii de transfer de bani aflate în acest stadiu, dar şi demonstrează că serviciile de transfer de bani online nu au scopul de a afecta băncile, ci trebuie să funcţioneze în parteneriat strâns cu ele", a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo. Acesta a completat: "Am luat decizia strategică de a colabora cu mai mult de 30 dintre cele mai respectate şi inovatoare bănci din lume, folosind infrastructura lor locală de conturi pentru a oferi un serviciu de neegalat ca preţ, viteză şi, cel mai important, de siguranţă. Datorită investiţiilor în audit şi conformitate, am reuşit să construim unul dintre cele mai sigure sisteme de transfer de bani online, care la rândul său asigură un risc mininm pentru partenerii noştri bancari."

"TransferGo oferă un serviciu esenţial pentru migranţii care au nevoie să trimită bani acasă. Aceştia sunt oamenii care îşi permit cel mai puţin să plătească taxele ridicate percepute de către furnizorii existenţi", a completat şi Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb