Trebuie să pornească BNR tiparniţa pentru a "împrumuta" guvernul?

Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale până la sfârşitul anului 2019 pare că vine, deşi a fost publicată în acest an, de pe altă lume, după eşecul fără precedent înregistrat la plasarea titlurilor de stat în lei din această lună.

Succesul unei emisiuni de obligaţiuni în euro pe pieţele internaţionale în prima parte a lunii curente, cu scadenţa la 10 ani şi valoarea nominală de 1 miliard de euro, a dat ocazia Ministerului de Finanţe să se laude că a reuşit să atragă banii cu un cost aflat la minime istorice.

"Nivelul cererii şi randamentul obţinut în urma emisiunii de euroobligaţiuni confirmă încă o dată încrederea mediilor investiţionale în economia românească şi în perspectiva acesteia", se arată în comunicatul de presă, unde se mai precizează că "tranzacţia a încheiat planul de finanţare externă aferent anului 2017".

La doar o săptămână de la trâmbiţarea succesului, degringolada bugetară a intrat în noi teritorii necunoscute şi a condus la înregistrarea unei situaţii fără precedent pe piaţa primară a obligaţiunilor guvernamentale, cel puţin după cum arată datele de la BNR.

Rezultatele licitaţiilor, care sunt publicate din aprilie 2005 de către Banca Naţională, arată că în octombrie 2017 s-au înregistrat 6 eşecuri consecutive. Recordul precedent a fost de 4 eşecuri consecutive, însă licitaţiile au avut loc din ultima parte a lunii septembrie până în prima parte a lunii noiembrie din 2007.

Programul de emisiune din octombrie 2017 arăta intenţia atragerii a 2,44 miliarde de lei de la bănci, prin emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de tip benchmark, cu maturităţi cuprinse între 1 şi 7 ani.

Eşecul total din octombrie a dus numărul licitaţiilor eşuate din 2017 la 9, valoare depăşită doar în 2010, când economia era în recesiune şi autorităţile au cerut ajutorul instituţiilor internaţionale (vezi graficul 1).

Costurile pe care nu a dorit să le accepte guvernul au înregistrat o creştere semnificativă în acest an (vezi graficul 2), în special la obligaţiunile cu maturităţi de până în 3 ani, pe fondul avansului exploziv din ultima lună.

Astfel, randamentul cerut pentru obligaţiunile cu maturitatea la 6 luni şi 1 an a crescut de peste două ori, în timp ce randamentul obligaţiunilor cu maturitatea la 5 şi 10 ani a crescut cu 30%, respectiv 22,5%, de la începutul anului 2017.

Ce va urma? Din păcate, BNR nu mai poate forţa scăderea dobânzilor de pe piaţă, în condiţiile tendinţei de creştere a costurilor de finanţare de pe pieţele internaţionale şi a creşterii presiunilor inflaţioniste interne.

În ceea ce priveşte presiunile inflaţioniste interne, acestea reprezintă un coşmar pentru Banca Naţională, pe fondul strategiei de ţintire a inflaţiei, deoarece dobânda de politică monetară nu poate creşte fără a produce un dezastru la nivelul bugetelor populaţiei supraîndatorate şi a unui buget naţional administrat iresponsabil.

BNR a reuşit, deci, să se pună la colţ prin politica sa monetară extrem de relaxată pentru condiţiile economiei noastre, o "performanţă" demnă de marile bănci centrale ale lumii.

Acum rămâne de văzut dacă instituţia monetară a statului nostru va căuta o portiţă de scăpare cu ajutorul tiparniţei. Dar este realistă o astfel de "soluţie"?

Într-un articol publicat pe site-ul opiniibnr.ro, Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, a încercat să răspundă tocmai acestei întrebări, dacă este posibilă relaxarea cantitativă în economiile emergente.

Spre deosebire de ţările dezvoltate, ale căror monede joacă un rol important la nivel global, "economiile ce nu beneficiază de monede forte şi se lansează în relaxare cantitativă pot declanşa un atac pe propria monedă, într-un moment în care situaţia este oricum critică", se arată în articol.

Profesorul Dăianu mai scrie că "se poate face o analogie între relaxarea cantitativă şi emisiunile de monedă din ţările post-comuniste în primii ani de tranziţie, când se încerca o deblocare a sistemului de plăţi", însă "este de repetat că acolo unde există dezechilibre mari (deficite interne şi externe), emisiunile de monedă le vor accentua şi vor cauza necazuri mai mari".

În finalul articolului se arată că, atunci când se pune problema aplicării unui program de relaxare cantitativă, "trebuie făcută distincţia între situaţia în care pieţele îngheaţă şi o recesiune". "Relaxarea cantitativă are sens mai ales când pieţele îngheaţă", este concluzia profesorului Dăianu.

Combinaţia politicilor fiscale şi monetare din ultimii ani ar putea să producă această "minune": o economie supraîncălzită, alimentată prin consum intern şi credite ipotecare subprime, care să îngheţe. Şi atunci nu mai rămâne decât "soluţia" tiparniţei.