Trump a înfuriat cultivatorii americani de citrice

A.C.
Internaţional / 26 mai 2017

Trump a înfuriat cultivatorii americani de citrice

Preşedintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de astăzi, importurile de lămâi din Argentina - unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.

Embargoul a fost impus după ce cultivatorii americani de lămâi şi oamenii de ştiinţă au atras atenţia că lămâile din Argentina poartă boli ce reprezintă un risc pentru culturile americane.

Însă Departamentul american al Agriculturii a conchis în decembrie că fermierii argentinieni au rezolvat problemele şi că lămâile lor pot fi importate fără a prezenta vreun pericol.

Potrivit CNN Money, dosarul lămâilor argentiniene a început ca una dintre primele acţiuni protecţioniste ca preşedinte. La scurt timp după învestirea în funcţie, administraţia Trump a amânat pe 23 ianuarie, cu 60 de zile, decizia de a ridica embargoul pentru lămâile din Argentina.

Preşedintele Barack Obama a decis eliminarea restricţiilor după o întâlnire cu preşedintele Mauricio Macri, annul trecut. Cele două ţări au reluat relaţiile politice după ce regimul populist se distanţase de SUA.

Unii au perceput această amânare ca un exemplu al atitudinii sale dure în privinţa comerţului şi ca o garanţie pentru respectarea promisiunilor de campanie.

Însă Trump s-a răzgândit când preşedintele Macri a vizitat Statele Unite la sfârşitul lunii aprilie. "Vom avea o dispoziţie foarte favorabilă" faţă de lămâile argentiniene, a spus Trump pe 27 aprilie, când Macri a vizitat Casa Albă.

La scurt timp după vizită, Departamentul american al Agriculturii a anunţat că embargooul va fi ridicat pe 26 mai.

Fermierii americani sunt, însă, nemulţumiţi de decizie, spunând că slujbele şi culturile lor sunt în pericol, în condiţiile în care au crezut că Trump este de partea lor.

"Ceva ce am crezut că m rezolvat a fost reînviat", s-a pâns Curt Holmes, preşedintele grupului de lobby California Citrus Mutual.

Holmes susţine că politica a ignorat concluziile oamenilor de ştiinţă şi că ridicarea embargoului pune locurile de muncă americane în pericol, fiindcă fermele americane nu pot să reprezinte o concurenţă pentru cel mai mare producător de lămâi din lume.

Holmes a dat în judecată Guvernul SUA pentru decizie.

California este principalul producător de lămâi din SUA, cu o industrie a citricelor de 3,3 miliarde de dolari. Aproximativ 22.000 de oameni lucrează în acest domeniu.

Holmes nu a precizat câţi americani şi-ar putea pierde locurile de muncă din cauza importurilor de lămâi argentiniene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb