Trump a semnat decretul de retragere a SUA din Parteneriatul Trans-Pacific

Amalia Ionescu
Internaţional / 24 ianuarie 2017

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni, în Biroul Oval, un decret care pune capăt participării SUA la Tratatul de liber-schimb trans-pacific (TPP), negociat intens timp de mai mulţi ani de administraţia Obama, informează AFP.

Tratatul, văzut ca o contrapondere la influenţa tot mai mare a Chinei, a fost semnat în 2015 de 12 ţări din Asia-Pacific reprezentând 40% din economia mondială, însă nu a intrat încă în vigoare.

"Vorbim despre acest lucru de mult timp", le-a spus el jurnaliştilor prezenţi la ceremonia de semnătură, considerând că decizia "este o alegere bună pentru lucrătorul american", potrivit Agerpres.

În timpul campaniei, Donald Trump a denunţat ferm acest acord, spunând că este unul "teribil", şi a promis să retragă SUA cât mai repede din TPP.

De partea cealaltă, administraţia Obama l-a prezentat ca cel mai important dintre tratatele de liber-schimb, deoarece acest acord înseamnă mai mult decât simpla ridicare a barierelor vamale.

Înţelegerea prevede de asemenea ridicarea barierelor non-tarifare, cum ar fi deschiderea apelurilor de oferte naţionale din ţările membre către companiile străine fără avantaje induse pentru propriile lor companii publice sau respectarea dreptului la muncă în conformitate cu normele Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

Numeroase ONG-uri denunţă totuşi efectele perverse ale unui acord considerat opac în legătură cu drepturilor lucrătorilor, mediul, pierderea suveranităţii sau accesul la medicamente.

Premierul japonez Shinzo Abe, mare apărător al acordului, a recunoscut la sfârşitul lui 2016 că un TPP fără SUA "nu ar avea sens".

Tratatul a fost semnat de 12 ţări: Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, SUA şi Vietnam.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa el si Dodon o va rupe cu UE. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb