Donald Trump a fost prezent joi într-un tribunal, în Florida, unde a asistat la cererea avocaţilor săi de abandonare a procedurilor în care este acuzat de o gestionare neglijentă a unor documente clasificate confidenţiale la plecarea de la Casa Albă, informează news.ro.
Judecătoarea Aileen Cannon, însărcinată cu acest dosar, ţine o audiere de o zi la un tribunal în nordul Miami, în care audiază moţiunile de respingere ale avocaţilor miliardarului în vârstă de 77 de ani.
Candidatul republican în alegerile prezidenţiale din noiembrie este acuzat de faptul că a compromis securitatea naţională prin păstrarea unor documente clasificate confidenţiale şi a pledat nevinovat în iunie.
Între aceste documente - dintre care unele sunt clasificate "top secret" - se află planuri militare sau informaţii despre armament nuclear.
Ele au fost păstrate, după plecarea de la Casa Albă, în ianuarie 2021, în reţedinţa privată Mar-a-Lago, în Florida, în loc să fie predate Arhivelor Naţionale, aşa cum prevede legea.
El este acuzat de asemenea de faptul că a încercat să distrugă probe în acest dosar, în care este vizat de 41 de capete de acuzaţie.
Porivit avocaţilor săi, Donald Trump avea dreptul să păstreze aceste documente, în baza unei legi privind arhivele prezidenţiale, şi cere judecătoarei să respingă inculparea.
Însă procurorul special Jack Smith, care a depus actul inculpării fostului şef de stat, a respins acest argument într-un document judiciar.
Donald "Trump nu era deloc autorizat să deţină documente cladificate confidenţiale (şi cu atât mai puţin în locuri nesecurizate la Mar-a-Lago", subliniază Jack Smith.
Un proces - prevăzut iniţial începând de la 20 mai - probabil urmează să fie amânat pe o periadă de mai multe luni.
Judecătoarea Cannon vrea un calendat suficient de "aerisit" care să permită "flexibilitate", din cauza posibilităţii unor suprapuneri cu alte proceduri penale împotriva fostului preşedinte.
Avocaţii lui Donald Trump subliniază că "un proces echitabil nu poate să aibă loc înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024".
În cazul în care este ales din nou, Donald Trump ar putea, după o eventuală învestire în funcţie, în ianuarie 2025, să oprească urmăririle penale împotriva sa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2024, 10:32)
Deja Biden la depasit in sondaje dupa discursul de vis din congres .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2024, 11:44)
Biden a fost iertat de "justitia democrata" de acelasi acuze,
pe motivul ca e "batran" si e normal sa mai uite de securitatea
documentelor clasificate si de securitate nationala,
pacat ca si USA a ajuns la acest nivel de democratie