Actualizare 18:20 Senatorii au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Corneliu Vadim Tudor
Senatorii au ţinut, astăzi, un moment de reculegere în memoria lui Corneliu Vadim Tudor, la propunerea senatorului UNPR Şerban Mihăilescu, transmit surse din presă.
"Se impune un moment de reculegere în favoarea lui Vadim Tudor, fost senator, vicepreşedinte al Senatului, candidat la preşedinţie, aşa că vă rugăm să păstrăm un moment de reculegere", a propus senatorul Şerban Mihăilescu.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor, care a decedat luni la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, a fost depus, astăzi, la prânz, la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti.
Conducerea Senatului a respins, astăzi, solicitarea soţiei lui Corneliu Vadim Tudor ca sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului senator să fie depus în holul Camerei legislative.
(S.G.)
----------
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fondatorului PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost depus astăzi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală în prezenţa familiei şi apropiaţilor, transmite un comunicat de presă al partidului remis redacţiei.
"Vor putea să-i aducă un ultim omagiu toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat pînă joi, 17 septembrie, cînd va avea loc slujba de înmormîntare, la orele 12, tot la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, după care va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea Civil.
Toţi membrii şi simpatizanţii Partidului România Mare transmit condoleanţe familiei îndoliate", precizează comunicatul PRM.
1. Cititi si va cruciti
(mesaj trimis de Dascalul în data de 15.09.2015, 21:54)
D'ale senatorilor
"Se impune un moment de reculegere în favoarea lui Vadim Tudor, ....
Chiar asa Domnule senator? "in favoarea" unui mort??! dupa cat stim momentul de reculegere se tine "pentru" "in amintirea" .... nicidecuum in favoarea unuia care nu mai este si n-ai cum sa-i mai faci o favoare.