Actualizare 17:45 Poliţia turcă a arestat patru suspecţi
Poliţia turcă a arestat patru suspecţi în cadrul anchetei lansate în urma atentatului comis marţi în centrul istoric al Istanbulului şi soldat cu 11 morţi şi 36 de răniţi, relatează AFP.
Cei patru suspecţi au fost aduşi la sediul central al poliţiei metropolei turce pentru interogatoriu.
(G.F.)
------------
Actualizare 11:10 Unsprezece morţi şi 36 de răniţi în atentatul cu bombă de la Istanbul
Unsprezece persoane, şapte poliţişti şi patru civili, au fost ucise şi 36 rănite, în atentatul cu bombă care a avut loc astăzi într-un cartier istoric din Istanbul, a anunţat guvernatorul Vasip Sahin, informează agenţiile AFP şi DPA.
"Şapte poliţişti şi patru civili şi-au pierdut viaţa într-un atac care a vizat forţele de ordine", a declarat el presei la locul atentatului.
(L.B.)
----
Un autobuz al poliţiei turce a fost vizat astăzi de un atac cu bombă, în Vezneciler, cartier din centrul oraşului Istanbul, în explozie fiind rănite mai multe persoane, transmite postul CNN Turk, citat de Reuters.
De asemehnea, s-a mai relatat că la locul exploziei au fost trimise numeroase ambulanţe.
Atacul s-a produs la primele ore ale dimineţii, în apropierea zonei istorice a oraşului, atracţie majoră pentru turişti.
Potrivit presei turce, doi oameni au murit şi opt au fost răniţi. Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, iar întregul perimetru a fost securizat.